“Capcanele identităţii” de Tamara Cărăuş, la Chişinău

feb. 4th, 2011 | By | Category: Eveniment

La Editura Cartier, în colecţia Rotonda”, a apărut volumul de eseuri “Capcanele identităţii” de Tamara Cărăuş. Volumul va fi lansat joi, 10 februarie 2011, ora 18:15, la Librăria din Centru (Chişinău), iar la Bucureşti, în luna martie 2011. La evenimentul din Chişinău vor participa: Marius Gabriel Lazurca, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României la Chişinău, şi Oleg Panfil, scriitor şi traducător. Moderator: Emilian Galaicu-Păun, poet, traducător, redactorşef al Editurii Cartier.

„Cândva, am intenţionat să fac o disecţie – să scot afară măruntaiele identităţii naţionale și să afirm: «Uitaţi-vă, așa funcţionează!».  Îmi propusesem, într-o cercetare, să scot la iveală interese, pasiuni, fixaţii, iluzii, ascunse toate sub pretinse identificări naţionale. Speram că voi putea oferi o explicaţie care să-i lumineze pe toţi și să-i elibereze din ghearele identităţii naţionale, și apoi să învăţăm să convieţuim cu identităţi parţiale și deschise. Însă degrabă aveam să descopăr că, la fel ca identitatea naţională, și studiul ei este împânzit de capcane, prima capcană fiind chiar în intenţia de a studia acest domeniu: oare nu cumva atunci când pretindeam că aleg o temă de cercetare, de fapt, mi-am dezgolit propria rană identitară? Adun în această carte, ca într-o confesiune, capcanele și rătăcirile mele (academice), cu speranţa că astfel mă voi izbăvi, pentru totdeauna, de păcatele căutării identitare, iar posibilul cititor al acestei cărţi va învăţa să le evite.” (Tamara Cărăuş)

Tamara CĂRĂUŞ (1972) este licențiată a Facultății de Filozofie a Universității din București (iunie 2001). Doctorat în litere la Universitatea din București cu teza Tehnici narative în romanul postmodern (iulie 2001).  A desfășurat proiecte de cercetare în cadrul mai multor instituții: Colegiul Noua Europă, România; Universitatea din Oxford, Marea Britanie; Universitatea din Uppsala, Suedia; Universitatea din Groningen, Olanda; Universitatea Palacký, Cehia; Institut für die Wissenschaften vom Menschen, Austria, ș.a. A publicat cărțile tzara mea (Ed. ARC, 2000) și Efectul Ménard (Ed. Paralela 45, 2003).

Număr de vizualizări :1355


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro