Marţi, 11 ianuarie 2011, ora 19:00, la Galeria ArtPoint (Universitätsstraße 5, Viena), are loc vernisajul expoziţiei „Statement: I Advocate Feminism” a artiştilor Elena Kovylina (RU), Igor Grubic (HR)& Lana Cmajcanin (BA), Patricia Teodorescu (RO). Curatorul expoziţiei: Olivia Niţis. Expoziţia este deschisă în perioada 12 ianuarie 2011-25 februarie 2011.
Expoziţia „Statement: I Advocate Feminism” pune în dezbatere problema identităţii feministe, considerată adesea în spaţiul occidental, dar şi în ţările est-europene, incomodă şi inadecvată, însă, realitatea concretă la nivel socio-politic, încă solicită pledoarii în favoarea feminismului.
Feminismul reprezintă un angajament socio-politic şi implică nu doar problematici specifice femeilor, ci şi o înţelegere a necesităţii parteneriatului între femei şi bărbaţi, cu scopul de a pune capăt discriminărilor, sexismului şi a sistemului patriarhal. Deşi vorbim de sisteme patriarhale, acestea nu favorizeazăa toate clasele de bărbaţi.
Oricine poate suţine Feminismul în acelaşi timp cu ecologismul sau fenomenul încălzirii globale. Prin pledoaria în favoarea Feminismului mutăm atenţia de la cine are dreptul de a se numi Feminist/Feministă, de la un aspect de identitate personală şi auto-definire, la ce înseamnă Feminism şi la acţiune Feministă.
Este sexismul o formă de opresiune încheiată? Nu mai putem vorbi despre exploatarea femeilor? Nu trăim încă în sisteme patriarhale?
Este important să te numeşti Feminist/Feministă sau să acţionezi ca atare? Dincolo de denumire, dacă alegi să spui Nu opresiunii femeilor, sau violurilor din Bosnia Herzegovina, sau dependenţei economice a femeilor faţă de bărbaţi, la finele zilei eşti ceea ce înţelegi din realitatea politică şi acţiunile care îţi reflectă principiile.
Instalaţia artiştilor Igor Grubic şi Lana Cmajcanin intitulată “I begged them to kill me”/ “I-am implorat să mă omoare” se referă la violarea în masă a femeilor şi fetelor în timpul războiului din Bosnia şi Herzegovina. Lucrarea se concentrează pe de o parte, asupra fenomenului în sine ca o metodă deliberată de război, dar ridică, de asemenea, problema tratării victimelor de război, ţinând cont de tabuul social în relaţia viol-victimă, cu consecinţe grave asupra victimelor, care suportă excluziunea socială, în lipsa unui sprijin adecvat şi a unor legi non-discriminatorii. Cifra 20.000 corespunde numărului oficial al victimelor abuzurilor în timpul războiului din Bosnia-Herzegovina. Se presupune că cifra reală este mult mai mare.
În lucrarea sa video „Red Pomegranates” / „Rodiile roşii” artista Elena Kovylina reflectă asupra incompatibilităţii dintre mediul urban şi matricea tradiţională a relaţiilor interumane pe fondul unui ritual de nuntă. Contrastul de ritm, ruptura aparentă dintre cele două lumi, cea în care o mireasa călăreşte un măgar şi mediul urban agresiv al unei şosele cu camioane şi maşini conduse de bărbaţi, dezvăluie, la o analiză mai atentă, esenţa unei realităţi patriarhale neschimbate în timp. Evoluţia tehnologică nu garantează o evoluţie la nivelul mentalităţilor. Lucrarea este un re-make al unui performance al artistei din 1999 din Yerevan.
Patricia Teodorescu se concentrează mai degrabă asupra capacitării şi nu a victimizării în combaterea discriminărilor. Instalaţia sa video „Freedom she said” este expresia unei meditaţii serioase asupra rolului femeii în societatea contemporană, nu doar în relaţie cu bărbaţii, ci mai ales cu ea însăşi.
