Joi, 27 ianuarie 2011, ora 14:00, a avut loc şedinţa publică extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Arad. Pe ordinea de zi a figurat şi discutarea “proiectului de hotărâre nr. 21/2011 privind modificarea organigramei şi statului de funcţii al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad – iniţiativă a primarului Gheorghe Falcă”. Astfel, în şedinţa CLM, s-a dezbătut desfiinţarea a 11 posturi ale angajaţilor teatrului, printre care şi funcţia de director adjunct (economic), ale cărui atribuţii vor fi preluate de directorul general. Hotărârea a trecut cu 16 voturi pentru (PDL şi UDMR) şi 3 voturi împotrivă (PNL şi PSD). Laurian Oniga, actualul director al Teatrului “Ioan Slavici” din Arad, până la 24 martie 2011, a atras atenţia de nenumărate ori că, „în prezent, Teatrul funcţionează cu angajaţi la limita de avarie”. AgenţiadeCarte dezvăluie abuzul politic al finului preşedintelui Traian Băsescu, primarul Gheorghe Falcă, care, în loc să diminueze numărul mare al angajaţilor din Primăria Arad, a ras 11 posturi ale Teatrului „Ioan Slavici”. De subliniat e faptul că decizia lui Falcă a fost luată de oameni care nu au nicio competenţă artistică: Viorica Graur, şeful Poliţiei Comunitare Arad, membru în Consiliul de Administraţie al teatrului, Bruno Biringer, economist şi preşedintele comisiei de cultură, Adriana Chirilov, consilier local, de profesie „prelucrător aşchiere”. Fostul viceprimar al Aradului, Tiberiu Dekany, unul dintre cei trei consilieri care au votat împotriva raderii lui Falcă, a declarat pentru AgenţiadeCarte.ro că „teatrul a prins viaţă în timpul mandatului lui Laurian Oniga. Reducerea celor 11 posturi nu rezolvă problemele financiare ale Aradului. Niciodată nu s-a pus problema să facem economie făcând reducere de la teatru. Această reducere va duce, indiscutabil, la diminuarea calităţii şi importanţei teatrului arădean”.
Mandatul lui Laurian Oniga, directorul Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ din Arad, expiră în martie 2011. În urma evaluării managementului Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad, efectuată în noiembrie 2010 de o comisie aflată sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad, Laurian Oniga, directorul Teatrului Clasic “Ioan Slavici” a fost evaluat cu o medie finală de 8,37, în condiţiile în care Teatrul Clasic “Ioan Slavici” figurează cu unele dintre cele mai apreciate spectacole atât în ţară, cât şi în străinătate. Din comisia de evaluare au făcut parte: viceprimarul Levente Bognar, înlocuit ulterior, printr-o hotărâre a Consiliului Local Municipal, cu Bruno Biringer (consilier local, preşedintele comisiei de cultură, preşedintele comisiei de evaluare, de profesie „economist” şi „administrator”), Adriana Chirilov (consilier municipal, membru al Comisiei de cultură, de profesie „prelucrător aşchiere” şi „secretară”), Lucian Silaghi (director general la Teatrul de Stat Oradea), Corina Răceanu (doctor în management la Institutul Intercultural Timişoara), Lucian Vărşăndan (directorul Teatrului German de Stat Timişoara), Attila Balasz (directorul Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely Timişoara).
Din Secretariatul comisiei de evaluare a managementului Teatrului Clasin „Ioan Slavici” au făcut parte: Adriana Sobaru, din cadrul biroului de resurse umane, Daniela Andreica, din cadrul biroului de activităţi culturale, şi Valerii Şontea, auditor în cadrul biroului de audit public intern.
Primăria Arad a anunţat organizarea unui concurs de proiecte de management în urma evaluării efectuate în noiembrie 2010, şi încheierea unui alt contract de management pentru Teatrul Clasic „Ioan Slavici”. Bruno Biringer a anunţat în şedinţa CLM de la sfârşitul anului trecut că “noul director va trebui ca în primul an de mandat să crească ponderea veniturilor proprii cu 16%, în al doilea an cu 18% şi în al treilea an cu 20%. Sarcinile şi obiectivele pe care trebuie să le îndeplinească noul director intră în vigoare din data de 24 martie 2011 şi se încheie în martie 2014”.
În cele ce urmează prezentăm un amplu comentariu trimis de Laurian Oniga pe adresa AgenţieideCarte.ro, în care prezintă situaţia actuală a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, pe care-l conduce:
„De ce să nu distrugem ce merge, doar de dragul reformei?
Sunt dintre cei convinşi, şi nu de ieri, de azi, că instituţiile de stat trebuie reformate. Trebuie să fii orb să nu vezi că moştenim instituţii bugetate cu excedent de personal, cu organigrame în multe cazuri nejustificate şi cu activitate deseori ineficientă. Totuşi, „moştenirea“ nu e întotdeauna aceeaşi. Dacă, însă, modelul după care este făcută această reorganizare, restructurare este cel care se încearcă acum la Arad, atunci mai bine nu.
Îmi voi exprima părerea în privinţa instituţiilor teatrale din România, care au fost luate drept model, în anumite perioade, pentru sistemul teatral european – mult lăudat azi. Personalităţi marcante, ca David Esrig, Liviu Ciulei, Radu Penciulescu, Radu Beligan, Lucian Giurchescu, au gândit forma, activitatea acestor instituţii teatrale româneşti şi i-au convins până şi pe vechii comunişti că ceea ce au gândit ei a fost bine. Asta a făcut ca în anii ’60 – ’70 să se spună că teatrul românesc reprezintă capitala teatrului european. Am avut această confirmare în 1992, când un spectacol în premieră mondială, pe un text al lui Árpád Göncz, preşedintele de atunci al Ungariei, a fost premiat la Festivalul Internaţional de Teatru de la Kissvarda (Ungaria) şi când Árpád Göncz, la conferinţa de presă ce a urmat reprezentaţiei, înconjurat de oameni de teatru din Ungaria şi de membri ai guvernului maghiar, le-a recomandat acestora să-şi ia ca sursă de inspiraţie, ca model, teatrele din România. Asta s-a întâmplat imediat după Marea Revoluţie din 1989.
Ce facem acum noi? Ne grăbim, fără să ne gândim serios şi în absenţa unei consultări, unui dialog cu profesioniştii, „să restructurăm“ teatrele. Aş spune că facem acest lucru fără cap, dacă nu ar fi vizibilă intenţia de a subordona teatrele politicului.
Teatrul din Arad, Teatrul Clasic „Ioan Slavici“, este o instituţie care în ultimii patru ani prin activitatea sa s-a bucurat de aprecierea UNITER (obţinând patru nominalizări şi un premiu UNITER), de aprecierile participărilor noastre la Pecs (în fiecare an teatrul nostru a fost invitat cu reprezentaţiile sale cele mai importante pe scena Naţionalului din Pecs), de aprecierea ambasadorilor noştri din ţările unde ne-am manifestat (Suedia, Danemarca), de aprecierea publicului elveţian şi, nu în ultimul rând, de aprecierea Ambasadei României la Budapesta şi a Institutului Cultural Român de la Budapesta din moment ce în 2009 am fost singurul teatru românesc invitat să reprezinte România de Ziua Sa Naţională în capitala Ungariei.
Acest teatru este iniţiatorul şi gazda unui festival devenit deja internaţional – Festivalul de Teatru Clasic, care se bucură de o foarte mare importanţă. Toate aceste lucruri, la care se mai adaugă şi numeroase participări la festivaluri din ţară şi din străinătate, au fost posibile cu un buget pe care dacă ar fi să îl comparăm cu cel al Teatrului Maghiar din Timişoara sau cu cel al trupei maghiare a Teatrului de Stat Oradea ne-am da seama că este mult mai mic.
În această situaţie nu înţeleg, oricâte eforturi aş face, de ce e nevoie de o restructurare făcută în pripă, acum, a acestui teatru. De ce este nevoie ca la Arad, Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ să fie pus în aceeaşi „cooperativă“ cu Casa de Cultură a Municipiului, cu Teatrul de Marionete şi, poate în viitorul apropiat, cu Filarmonica de Stat Arad? Dacă n-ar fi existat modelul nefericit de la Constanţa sau cel de la Târgovişte, unde s-a încercat aceeaşi operaţiune, aş spune că suntem în faţa unui experiment ale cărui efecte nu le sunt unora cunoscute. Mai mult decât atât, nu înţeleg de ce, dacă tot se realizează acest lucru, nu sunt consultaţi în primul rând oamenii de teatru abilitaţi să gândească această „reformă“. E ca şi cum aş fi numit eu, om de teatru şi regizor, într-o comisie care s-ar ocupa de restructurarea spitalului municipal sau al căilor ferate!
Cred că dincolo de raţiune, ar trebui făcut un apel şi la bunul simţ, dacă el există. Ce mă intrigă, în acelaşi timp, este faptul că viitorul complex, viitoarea cooperativă culturală arădeană se discută „pe sub masă“, răzbătând de la aceste discuţii semnale îngrijorătoare pentru angajaţii teatrului, legate de viitorul lor în teatru, pentru că restructurarea, nu-i aşa?, după mintea unora înseamnă persoane, numere scoase din schemă, trimise în stradă. E uşor, e simplu să conduci sub ameninţarea oamenilor înfricoşaţi de pierderea locului de muncă. Cred că singurii oameni liberi acum sunt pensionarii. Dar cum în teatru această categorie n-ar trebui să existe, pentru că Regele Lear nu va putea avea niciodată 25 de ani, restructurarea, reorganizarea mult trâmbiţată ar fi bine să ne ocolească, cel puţin deocamdată, pentru că sunt conştient că sunt lucruri mult mai importante de făcut acum.
Apelul meu ştiu că e deja tardiv, pentru că răul e deja comis, dar poate în al douăsprezecelea ceas, aşa, măcar formal, cei care se ocupă de asta vor cere şi punctul de vedere al UNITER sau şi pe cel al Ministerului Culturii, chiar dacă mult clamata autonomie locală funcţionează.”, a scris Laurian ONIGA.