Cu ocazia “Zilelor Eminescu”, se va lansa seria “Premiul Eminescu”, Editura Paralela 45

ian. 8th, 2011 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Paralela 45 a apărut seria “Premiul Eminescu”, care reuneşte volume antologice ale poeţilor recompensaţi cu Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia. Lansarea acestei serii este prilejuită de a XX-a gală de decernare a Premiului Naţional „Mihai Eminescu”, ediţie aniversară care se va desfăşura în cadrul evenimentului „Zilele Eminescu” – Botoşani, în perioada 13-16 ianuarie 2011. Lansarea seriei „Premiul Eminescu” – Opera Omnia va avea loc sâmbătă, 15 ianuarie 2011, ora 16.30, în sala de spectacole a Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani. Vor prezenta Gellu Dorian, coordonatorul colecţiei, Călin Vlasie, directorul Editurii Paralela 45, Mircea Martin, Ion Pop, Cornel Ungureanu, Mircea A. Diaconu şi Vasile Spiridon.

Titlurile prezente în seria „Premiul Eminescu” sunt: Ilie Constantin, “Coline cu demoni”; Adrian Popescu, “Ieşirea în larg”; Cristian Simionescu, “Ţinutul bufonilor”; Angela Marinescu, “Probleme personale”; Cezar Ivănescu, “Rod”; Ştefan Augustin Doinaş, “Jucătorul de şah”; Gellu Naum, “Exactitatea umbrei”; Ana Blandiana, “Pleoape de apă”; Cezar Baltag, “Odihna în tipăţ”; Constanţa Buzea, “Roua plural”; Dorin Tudoran, “Pisicuţ (Somnografii)”; Emil Brumaru, “Versuri”; Gabriela Melinescu, “Stări de suflet”; Ileana Mălăncioiu, “Ardere de tot”; Mihai Ursachi, “Marea înfăţişare”; Mircea Ivănescu, “Versuri alese”; Petre Stoica, “Polifonia nopţii”; Şerban Foarţă, “Amor amoris”.

„Iată o colecţie absolut necesară! Care nu are decât un singur cusur: e, prin forţa lucrurilor, incompletă. Cel de al douăzecilea poet, deocamdată necunoscut, îşi aşteaptă rândul. Sper ca acest premiu să aibă viaţă lungă.”, a scris prof. dr. Nicolae Manolescu.

În anul 2011, Premiul Naţional “Mihai Eminescu”- Opera Omnia se află la cea de-a XX-a ediţie, iar Opera Prima la cea de-a XIII-a ediţie. Acest Premiu Naţional a ajuns, în timp, cel mai râvnit premiu pe care îl poate obţine un poet, fie pentru întreaga operă, fie pentru un volum de debut.

“Premiul Naţional “Mihai Eminescu” este o instituţie! Serioasă şi respectată. E mare lucru că juriul n-a greşit niciodată în douăzeci de ani. Iar dacă Primăria Botoşani n-a aruncat-o până acum într-un interes regional (ce dacă au spus unii?), iată un motiv în plus pentru a o lăsa în răspunderea ei, pe care a onorat-o în tot acest timp. Nu e deloc sigur că guvernul ar onora-o mai bine.”, a scris prof. dr. Nicolae Manolescu în numărul 200 aniversar al revistei “Hyperion”, într-un dialog cu scriitorul Gellu Dorian.

Număr de vizualizări :1433


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro