“Literatura de azi”, cu scriitorii Dorin Tudoran şi Andrei Pleşu

ian. 30th, 2011 | By | Category: Agenda de carte

Luni, 31 ianuarie 2011, ora 21:30, pe TVR Cultural, scriitorii Dorin Tudoran şi Andrei Pleşu sunt invitaţii criticului Daniel Cristea-Enache, într-o nouă ediţie a emisiunii “Literatura de azi”, centrată pe descrierea şi asumarea trecutului. Producător: Carmen Dăncescu.

“Eu, fiul lor: dosar de Securitate” (Ed. Polirom) conţine o selecţie din documentele de urmărire informativă a lui Dorin Tudoran, unul dintre primii scriitori care au adoptat o atitudine critică faţă de politicile culturale ale PCR. „Este o mărturie cutremurătoare a infernului pe care Dorin Tudoran l-a trăit începând cu jumătatea anilor ‘70, când este pus sub urmărire de Securitate”, a scris Radu Ioanid, cel care a îngrijit volumul.

„Realitatea vieţii lui Tudoran, din cercul intim, al familiei şi al prietenilor apropiaţi, până la cele social-instituţionale, este filată şi disecată, interpretată corect şi relivrată schimonosit; iar de la un punct încolo, împinsă tot mai decis spre cadrul acestui Dosar ce conţine în fapt 18 volume. Viaţa unui om confiscată şi, practic, făcută una cu D.U.I.: iată ecuaţia pe care o reproiectează acum scriitorul  prin titlul şocant Eu, fiul lor.”, a scris Daniel Cristea-Enache.

Cea mai recentă carte a lui Andrei Pleşu, “Note, stări, zile. 1968-2009” (Ed. Humanitas), este în egală măsură un jurnal en miettes şi un episod de Bildung, carte a formării şi istorie fragmentară a unui „autodidact”. „Volumul poate interesa, cred, o categorie de cititori (mai ales tineri) aflaţi în căutarea unui drum, a unui orizont de interogaţie şi de lectură care se alcătuieşte, în fond, de la sine, prin întâlniri modelatoare, curiozităţi, obsesii, şanse şi neşanse existenţiale, candori şi eschive, oportunităţi provocatoare, surprize şi inerţii. Dincolo de vremuri (…), dincolo de accidente şi precarităţi auto-biografice, dincolo de limitele şi derapajele personale, un asemenea drum este posibil şi merită asumat”, a scris autorul.

Număr de vizualizări :1489


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro