Seminarul „Românismul şi identitatea naţională în perioada interbelică”

dec. 12th, 2010 | By | Category: Eveniment

Joi, 16 decembrie 2010, în Amfiteatrul „Titu Maiorescu” din sediul Facultăţii de Filosofie (Splaiul Independenţei, nr. 204, Bucureşti) are loc seminarul susţinut de prof. Roberto Scagno pe tema „Românismul şi identitatea naţională în perioada interbelică”.

Prof. Roberto Scagno a studiat filosofia la Universitatea din Torino, absolvind-o cu o teză dedicată filosofiei religiei lui Mircea Eliade. A predat limba italiană la Universitatea din Iaşi, istoria religiilor la Universităţile din Torino şi Vercelli şi limba şi literatura română la Universităţile din Trento şi Padova. În prezent este profesor la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Padova.

Roberto Scagno este preocupat de opera lui Mircea Eliade, de metodologia istoriei religiilor, de filosofia românească dintre cele două războaie mondiale, de proza fantastică românească şi de raporturile culturale dintre Italia şi România. Este cofondator al Asociaţiei Italiene de Românistică (AIR), asociat la Rumänisches Institut din Freiburg (Germania), la Institutul pentru Întâlnirile Culturale al Europei Centrale (Gorizia).

Între altele a publicat: Il terrore della storia. Genesi e significato dell’antistoricismo di Mircea Eliade, Torino, 1982; Mircea Eliade e l’Italia (în colab.), Milano, 1987; Confronto con Mircea Eliade (în colab.), Milano, 1998; Veneti in Romania (în colab.), Ravenna, 2008. A îngrijit ediţia şi traducerea italiană a unor opere ale lui Mircea Eliade: Spezzare il tetto della casa, Milano, 1988; Il mito della reintegrazione, Milano, 1989; I riti del costruire, Milano, 1990; Il romanzo dell’adolescente miope, Milano, 1992; Le promesse dell’equinozio. Memorie 1. 1907–1937, Milano, 1995; Le messi del solstizio. Memorie 2. 1937–1960, Milano, 1995; Oceanografia, Milano, 2007; Fragmentarium, Milano, 2008; Diario portogheze, Milano, 2009. Îngrijeşte (împreună cu Dario M. Cosi şi Luigi Saibene) ediţia tematică italiană şi europeană a Encyclopedia of Religion (New York, 1987), coordonată de Mircea Eliade, din care au fost deja publicate 14 volume (din cele 17 prevăzute) la Editura Jaca Book din Milano.

Roberto Scagno a fost distins cu Ordinul Naţional „Pentru Merit“ în grad de Comandor în 2003.

Număr de vizualizări :1436


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro