Conferinţe susţinute de acad. Solomon Marcus: “De la paradigma Euclidiană la cea Neeuclidiană” şi “Spectacolul – Paradigmă universală”
dec. 7th, 2010 | By admin | Category: EvenimentAstăzi, 8 decembrie 2010, ora 18:00, în Amfiteatrul Titu Maiorescu al Facultăţii de Filosofie Bucureşti (Splaiul Independenţei 204) are loc conferinţa “De la paradigma Euclidiană la cea Neeuclidiană”, susţinută de acad. Solomon Marcus. Totodată, joi, 9 decembrie 2010, ora 19:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” din Bucureşti are loc conferinţa “Spectacolul – Paradigmă universală”.
Solomon Marcus s-a născut la 1 martie 1925, în orașul Bacău. A urmat cursurile Facultății de Matematică din cadrul Universității București. A obținut ulterior titlul științific de doctor în matematică. După absolvirea facultății, a predat ca profesor la Facultatea de Matematică din cadrul Universității București. Solomon Marcus este autorul a numeroase studii interdisciplinare, de cărți ce privesc utilizarea matematicii în lingvistică, în analiza teatrală, în științele naturale și sociale s.a. Cărțile sale au fost traduse în multe țări ale lumii. A publicat peste 50 de volume în România, traduse apoi în mai multe limbi, şi aproximativ 400 de articole în reviste științifice sau de specialitate. În anul 2001, matematicianul Solomon Marcus a fost ales ca membru titular al Academiei Române.
Număr de vizualizări :1679