La Editura Tracus Arte a apărut volumul „Euromorphotikon” de Caius Dobrescu, în colecţia “Poezie”.
“Euromorphotikon” este o construcţie amplă, în vers liber, subintitulată de autorul ei „roman în versuri”.
Formula nu este metaforică, pentru că avem într-adevăr de a face cu o poveste complet închegată. Nu este vorba de simple nuclee epice, de simularea şi apoi disoluţia naraţiunii, de utilizarea structurilor romaneşti ca pretext pentru efuziuni lirice. Avem de-a face cu o structură epică matură, cu o compoziţie narativă complet dezvoltată, evoluând pe mai multe planuri şi prezentând personaje şi relaţii între personaje complexe sub aspect moral şi psihologic.
Titlul lucrării trimite atât la subiectul romanului, cât şi la dimensiunea tematică şi simbolică. Euro-morf înseamnă, evident, „în formă de Europa” iar acest compus terminologic pune în evidenţă trama narativă: pe o insulă imaginară din Mediterana, Aragnon, un militant radical ajuns în pragul bătrâneţii, devenit prin căsătorie stăpân al locului („prinţ”), convoacă un congres al utopienilor militanţi ai anilor 1960, congres chemat nu numai să atragă atenţia asupra erodării tuturor idealurilor Contraculturii de altădată prin birocratizarea europeană, cât şi să culmineze într-un protest simbolic, presupunând (şi aici venim la semnificaţia titlului) agregarea fizică a participanţilor într-o imagine alegorică a Europei răpită de un Zeus auto-transformat în taur. Imaginea ar urma să celebreze energiile creatoare „primare”, „cosmo-erotice”, şi să îndemne la resuscitarea lor. Altfel spus, la resurecţia pasiunilor revoluţionar-utopiene şi a viziunilor profetice, milenaristo-erotice, ale anului 1968.
Numai că mega-evenimentul în care participanţii la congres ar trebui să-şi împrumute propriile corpuri acestei alegorii a emancipării-spiritului-european-prin-repunerea-sa-în-relaţie-cu-forţele-chtoniene sfârşeşte în pur dezastru. Parlamentul iubirii universale scoate la suprafaţă o întreagă ţesătură de conflicte între ideologii, utopii, reverii. Sau între experienţe istorice şi existenţiale flagrant şi dramatic diferite: un spaţiu important este rezervat confuziei şi conflictului generate între participanţii vest- şi est-europeni. Tabloul de ansamblu este creat prin întreţeserea perspectivelor unei întregi galerii de personaje aparţinând unor ţări şi culturi diferite. Evident, nici românul nu lipseşte din această panoplie europeană, aşa cum nu lipsea niciodată din bancurile globaliste şi „trinitariene” de pe vremuri, unde îşi avea locul de necontestat alături de „un rus” şi de „un american”. Numai că aici fondul nu este comic, este tragi-comic; iar contextul nu este al Războiului rece, este al Europei unificate, deocamdată doar birocratic, din zilele noastre.
Trebuie spus că sfârşitul congresului sus-evocat înseamnă „libanizarea” insulei Aragnon. Neajungând la un consens asupra declaraţiei finale, şi nici asupra semnificaţiei experimentului lor de agregare alegoric-organică în imaginea Europei pe Taur, facţiunile utopianiste, pledând pentru un ideal aparent comun de omni-emancipare dar ajungând mereu la concluzii ireconciliabile, cad în condiţia războiului tuturor împotriva tuturor. Atmosfera generală de haos, deşi descrisă cu detalii dramatice, aminteşte totuşi, şi nu întâmplător, de finalul “Ţiganiadei” lui Ion Budai Deleanu.
Revenind la titlul romanului în versuri, să spunem că Euromorphotikon poartă în el şi alte ecouri: „erotikon”, „euro-erotikon”, „ero-morf” etc. Aceste sugestii proteice vizează nivelul tematic, care presupune nu o critică a Europei ca atare, cât a discursurilor utopiene şi a iluziei că fantasmele eliberării complete ar aduce armonia spontană între oameni, idei şi valori. Pe de altă parte, poemul vorbeşte despre necesitatea de a construi miturile moderne ale Europei, povestea unui eşec grandios al solidarităţii umane jucându-şi şansa de a deveni, prin ricoşeu, un simbol coeziv.”, a scris Caius Dobrescu.
