La Editura Humanitas, în colecţia “Ebook” va apărea “Jurnalul unei fete greu de mulţumit. 1932-1947” de Jeni Acterian, ediţia I-a.
Verdicte uluitor de sigure asupra cărţilor citite cu frenezie, analize subtile şi reflecţii lucide despre sine ori alţii, ironie nimicitoare şi concluzii nemiloase, suferinţe ale inimii şi patimi ale trupului – dar şi rare momente de intensă bucurie –, iată substanţa însemnărilor lui Jeni Acterian, o fată superinteligentă şi poate de aceea greu de mulţumit. Atotprezentă în jurnal – obsesia morţii, mai acută parcă, în cazul autoarei, decât cea caracteristică generaţiei „kierkegaardiene” din care făcea parte.Jeni Acterian i-a cunoscut personal, de altfel, pe toţi marii reprezentanţi ai acestei generaţii, cu unii a fost bună prietenă şi pe mulţi îi pomeneşte în acest jurnal: Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Constantin Noica, Petre Ţuţea, Marieta Sadova, Alice Botez, Alexandru Dragomir, Mihai Rădulescu, Cella Delavrancea, Emil Botta, Mihail Sebastian… Pe Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu, Alice Voinescu şi alţi universitari celebri în epocă i-a ascultat conferenţiind şi nu se sfieşte să-i comenteze cu admiraţie sau sarcasm, dar întotdeauna inteligent.
Publicat într-o primă ediţie la 33 de ani de la moartea autoarei, acest jurnal a fost o revelaţie, efectul asupra cititorilor fiind comparabil doar cu cel produs, ceva mai târziu, de “Jurnalul” lui Mihail Sebastian, rămas şi el inedit timp de 50 de ani. „Jeni Acterian şi Mihail Sebastian sunt, în domeniul literaturii de frontieră, asemeni capului şi pajurei unei medalii de valoare unică”, a scris Doina Uricariu în prefaţa acestui volum. „N-am spus monedă, ci medalie: cele două Jurnale sunt, fiecare în felul său, un unicat excepţional atât prin mărturisirea de sine, cât şi prin cea despre o epocă.”
Această nouă ediţie Humanitas a jurnalului lui Jeni Acterian apare sub titlul dat de autoarea însăşi, cu o prefaţă a îngrijitoarei ediţiei – conţinând povestea conservării şi publicării caietelor manuscrise –, cu anexe (Scrisori, Caietul Clubului „Pana Trăsnită”) care completează imaginea personalităţii autoarei şi cu un foarte util indice de nume. Textul jurnalului apărut în ediţia princeps din 1991 a fost revăzut, întregindu-se, în măsura posibilului, numele proprii abreviate de diaristă.
JENI (sau JENNY) ACTERIAN (1916, Constanţa – 1958, Bucureşti), de fapt Eugenia Maria Acterian, sora lui Haig şi a lui Arşavir Acterian. A făcut primii ani de şcoală la Notre Dame de Sion în Bucureşti. A dat apoi examenele, inclusiv pe cel de bacalaureat, în particular şi s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filozofie, pe care o va încheia în 1940 cu o teză de licenţă pe o temă de logica matematică: “Raţionamentul prin coerenţă”. Autoarea tezei este remarcată de profesorul Alphonse Dupront, directorul Institutului Francez, care îi promite o bursă în vederea unui doctorat la Sorbona (nu-şi va putea îndeplini promisiunea din cauza declanşării războiului) şi îi oferă un scurt voiaj la Paris, în compania colegilor de facultate Ion Frunzetti, Ştefan Popescu, Eleonora Costescu, Simion Stolnicu ş.a. Nevoită să-şi câştige existenţa, este ajutată de Mircea Vulcănescu, în calitatea sa de subsecretar de stat la Finanţe, să se angajeze pe un post de referent la C.A.F.A. (Casa Autonomă de Finanţare şi Amortizare). Se înscrie după o vreme la Conservatorul de Artă Dramatică (1947), secţia Regie. Totodată, face asistenţă de regie pe lângă Marieta (sau Marietta) Sadova, soţia lui Haig Acterian, şi Liviu Ciulei la Teatrele Odeon, Municipal şi Tineretului, sub numele de scenă Jeny Arnota. Traduce piese din franceză şi engleză. După ce îşi ia diploma de regizor, părăseşte postul de la C.A.F.A. şi se angajează la Teatrul Municipal, iar ulterior la Teatrul Tineretului; regizează unele piese şi în teatre de provincie. Se căsătoreşte cu un tânăr actor, dar căsnicia cu el o dezamăgeşte în asemenea măsură încât se cufundă în ceea ce azi s-ar numi o depresie severă: timp de peste o lună, se închide în casă şi, rămânând într-o muţenie absolută, nu mănâncă şi nu face nimic altceva decât să fumeze încontinuu. Revine apoi la o viaţă normală, dar nu se duce în provincie, unde fusese mutată cu slujba, ci stă acasă, traducând piese de teatru. Se îmbolnăveşte de maladia Hodgkin (limfogranulomatoză malignă), pe atunci practic incurabilă, şi moare în varstă de numai 42 de ani.
Deşi opera ei cuprinde doar un excepţional jurnal şi un volum de corespondenţă, ambele apărute postum, Jeni Acterian face parte cu siguranţă din familia marilor intelectuali interbelici. I-a cunoscut personal, de altfel, pe cei mai mulţi: Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Petre Ţuţea, Petru Comarnescu, Marieta Sadova, Constantin Noica, Alexandru Dragomir, Mihai Rădulescu, Cella Delavrancea, Mihail Sebastian etc. Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu şi alţi profesori celebri în epocă au fost audiaţi de ea la facultate. A fost bună prietenă cu Marieta Rareş, Clody Berthola, Lucia Vasiliu, Nuni Dona, Rori Nasta şi, mai ales, cu Alice Botez.
