Vernisaj de sculptură Ana Zoe Pop, la Galeria Triade

nov. 5th, 2010 | By | Category: Eveniment

Astăzi, 6 noiembrie 2010, ora 18:00, la Galeria Triade (Calea Martirilor nr. 51/45, Timişoara) are loc vernisajul expoziţiei de sculptură a Anei Zoe Pop. Prezintă: dr. Onisim COLTA, artist plastic şi prof.dr. Marcel TOLCEA, directorul Muzeului de Artă Timişoara. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 7 – 30 noiembrie 2010.

Preocupările Anei Zoe Pop sunt multiple: desenul, gravura, sculptura, pictura, pe toate le-a exersat. De asemenea, are preocupări şi în domeniul cercetării, fiind specialist în opera lui Brâncuşi, la Muzeul Naţional de Artă al României. Are o bogată activitate expoziţională. Este prezentă la marile manifestări internaţionale, la expoziţiile importante organizate de România î n străinătate. Până în momentul de faţă, a deschis şase expoziţii personale.

„Imaginarul pe care îl dezvoltă Zoe Pop se bazează pe o formaţie culturală profundă, ea gândind semnul plastic, indiferent de maniera abordată, ca un mijloc de comunicare. Există în ceea ce face o stare nedefinită ca timp şi spaţiu, dar bogată în sentimente, în elemente ce definesc umanitatea: bucuria, durerea, spaima, sacrificiul, misterul. În sculptură, ea practică un tip de sensibilitate ale cărei rădăcini le găsim în sculptura europeană, de la romantic până la baroc, mai precis, în cea de mici dimensiuni, caracterizată de scene numeroase, de simboluri. Desenele ei au î n centru ideea de cuplu, privit ca o înfruntare de ordin fizic şi mintal, o luptă în care resimţim dinamica vieţii. În general, viziun ea ei dezvoltă un tip de imaginaţie ce aminteşte de bestiarele din Evul mediu, o raportare la un destin al umanităţii ce nu ţine de un timp anume.”, a scris Maria-Magdalena Crişan, în „Observator Cultural”, nr. 67 (324), 2006.

Număr de vizualizări :1439


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro