De curând, a apărut un nou număr al revistei de ştiinţă şi artă în tranziţie “Europa”, fondată în anul 2008, la Novi Sad (Serbia), de scriitorul Pavel Gătăianţu. Tema numărului actual este “Influenţe asupra mass-media”, iar numărul viitor, care va apărea în curând, va avea tema “Regionalismul”. Mâine, 19 noiembrie 2010, ora 11.30, în amfiteatrul A01 al Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara are loc lansarea celui de-al cincilea număr al revistei Europa. Vor vorbi, despre limbă, cultură şi identitate în Euroregiune, Pavel Gatăianţu, Dana Percec şi Ciprian Valcan.
“În scrisul meu am gravitat în general în jurul graniţelor Eului nostru, în jurul unităţii sau disipării lui. Eu mă întreb, încă de pe vremea Sfântului Augustin, cine este acela. Eu sunt Kim, spune protagonistul romanului cu acelaşi nume, Kliping, dar imediat şi adaugă. „Cine este Kim”? Eul omenesc îl concepe ca fiind nesigur, evaziv: îşi caută locul şi îşi asumă riscuri, pentru ca întocmai ca Peer Gynt al lui Ibsen desface una după alta foile cojii de ceapă, căutând centrul său pentru a înţelege că centru nu există, că există doar coji. Eu nu cred în aceasta, însă cred că această incertitudine este o mare întrebare, după mine o mare provocare de o însemnătate deosebită pentru literatură. În cunoscuta povestire a lui Hoffmann, Der Sandmann (Omul din nisip), uneori Eu când vorbeşte întreabă a cui este vorba aceasta. Pe urma lui Nietzsche, ne întrebăm dacă ego este unic sau o mulţime fără contururi clare: deja Dostoievski s-a întrebat dacă caracterul şi conştiinţa în care se găseşte unitatea eului omenesc şi a conştiinţei sale este de fapt o formă a maladiei. Identitatea uneori se identifică cu naţiunea: ea se pare compactă, dar alteori, ca de exemplu Imperiul Habsburgic vechi, multiplă sau rezultat al decăderii: Musil a spus că austriacul a fost Austroungar, mai puţin maghiar, acel factor comun tuturor naţionalităţilor diferite ale Imperiului care nu se identifică nici cu una din ele. Scriitorul praghez a vorbit despre „hinternaţional”, jucându-se cu cuvîntul hinter, care înseamnă „în dosul”. Literatura este călătoria , încă din perioada când Odiseu al lui Homer s-a definit pe sine ca Nimeni în căutarea pentru conţinutul sau despovărarea eului său.
Istoria contemporană poate că a consolidat această problemă nu numai din cauza descoperirilor ştiinţifice şi tehnologice care ţin de complexitatea psihicului, ci şi din cauza destinului istoric care a dus la atâtea transmigrări, şi deci, în aceea ce ţine de literatură, la diferenţierea între limba în care se trăieşte şi limba în care se scrie. Tot mai numeroşi sunt aceia care, ca de exemplu Josef Konrad, pentru prima dată aparţinând unei naţiuni care nu este aceeaşi naţiune căreia îi aparţine ca scriitor: polonezul Jozef Korzeniovski este scriitorul englez Josef Konrad. Există scriitori care scriu în limba care este diferită de limba învăţată şi folosită în copilărie. Uneori această dezbinare, deseori fructuasă în sens poetic, devine şi contradictorie în sens moral.
Paul Celan simte o nelinişte profundă când scrie în limba sa maternă, germană, limba ucigaşului mamei sale care a murit în Auschwitz. Oricărei identităţi – individuale, culturale, sociale, naţionale, confesionale, politice, tot mai mult ameninţă numeroase pericole: violenţa fizică, pauperitatea din cauza căreia milioane şi milioane de oameni supravieţuiesc foarte greu, alienarea, deformarea abstractului care predomină în lume: vieţile noastre ameninţate de pericol seamănă cu un joc video în care cineva, cu apăsare pe tastatura calculatorului, poate să-l şteargă. Fiecare perioadă istorică are ameninţările sale specifice cu moartea şi modalităţi aparte de existenţă şi de salvare. Toţi şedem pe marginea porţiunii vulcanice, dar putem să ne consolăm cu vechiul proverb hasidic potrivit căruia omul provine din praf şi în praf se va transforma, dar între timp poate să bea şi câte un pahar de vin bun.(Polja, Novi Sad), a scris Claudio Magris în revista Europa nr. 5 (“Limbajul recunoştinţei”, traducere din limba sârbă: Nicoleta Cipu)
Claudio Magris, romancier, eseist, traducător şi profesor de literatură germană s-a născut la Trieste, Italia, în 1939. Este considerat unul dintre cei mai importanţi scriitori italieni ai secolului XX. A câştigat numeroase premii printre care: în 1987 Premiul Bagutta pentru romanul Danubio, în 1997 Premiul Strega pentru Microcosmi, în 2001 Premiul Erasmus şI Leipzig Book Award, în 2004, Prince of Asturias Award pentru literatură, în 2006 Austrian State prize for European Literature. A fost de mai multe ori nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură. În cadrul Târgului de Carte de la Frankfurt, Claudio Magris a primit Peace Prize of German Book trade, unul dintre cele mai prestigiase premii literare din Germania.
[…] mai mult pe agentiadecarte.ro Bookmark It Hide Sites $$('div.d2970').each( function(e) { […]