Mihail Gălăţanu la “atelierelaţionale”

nov. 29th, 2010 | By | Category: Postcard

Astăzi, 27 noiembrie 2010, ora 17:00, la Cafeneaua Dalles (Bd. Nicolae Bălcescu nr. 18, Bucureşti) are loc cea de-a XI-a ediţie a “atelierelor relaţionale”, cu tema: “Competiţia poeziei-un traseu intravenos”. Invitatul acestei ediţii este scriitorul Mihail Gălăţanu. Moderator: Răzvan Ţupa.

Sâmbătă, atelierele organizate la Cafeneaua Dalles sunt dedicate competiţiei pe care o include fenomenul poetic în manifestările sale. Mihail Gălăţanu, poetul cunoscut şi pentru că a fost urmărit de poliţie după ce reclamanţi tradiţionalişti au sesizat organele cu privire la conţinutul poeziilor sale, vine la Ateliere să aducă în faţa publicului mizele poeziei sale aşa cum s-au formulat acestea în cărţile sale dar şi în serii nepublicate încă.

Născut la Galaţi, Mihail Gălăţanu a debutat în 1982 în presa literară cu recomandări semnate de Emil Brumaru şi Geo Dumitrescu. Este legat de cenaclul Universitas şi a publicat, pe lângă poezie, cărţi de proză şi eseu. Ajunsă la ediţia a XI a, manifestarea coordonată de Răzvan Ţupa îşi propune să încurajeze o abordare dinamică a literaturii contemporane astfel că sunt încurajate intervenţiile din public. De la ora 16.50 sunt aşteptaţi şi de această dată toţi cei care doresc să prezinte publicului de la Dalles textele poetice preferate (producţie proprie sau nu).

Număr de vizualizări :1300


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro