Astăzi, 7 noiembrie 2010, Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” sărbătoreşte 60 de ani de activitate, evenimentul aniversar fiind organizat în cadrul celei de-a treia ediţii a Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical “Viaţa e frumoasă!” (4 – 14 noiembrie 2010, Bucureşti).
Programul celei de-a patra zile de Festival se derulează începând de la ora 12.00, în foaierul Teatrului Naţional de Operetă, cu Atelierul de magie pentru copii, coordonat de magicianul Andrei Teaşcă. Atelierul-spectacol include atât elemente de magie generală – iluzii şi levitaţii, cât şi momente de introducere în arta şi mişcarea scenică, în vederea realizării momentelor de iluzionism. Andrei Teaşcă este asistat de Cristina Strecopitov, prima femeie magician din România, şi de către Emil Dogan, responsabil pentru momentele de micromagie şi manipulare.
Împreună cu Asociaţia Bookblog, la Bistro Opereta, ora 14.00, are loc întâlnirea„Schimb de cărţi”. Evenimentul se înscrie într-o serie de întâlniri lunare organizate de Asociaţie, acestea desfăşurându-se în mai multe oraşe din România (şi nu numai) simultan. Proiectul urmăreşte să reunească pasionaţii de lectură şi să încurajeze discuţii pe tema acestora, într-un cadru plăcut.
Atelierul pentru copii „Viaţa e frumoasă”, coordonat de teatrologul Adriana Teodorescu, continuă la ora 15.30, la Studioul din Foaierul Teatrului, unde copii de la Fundaţia „Chance for Life” vor confecţiona mici obiecte decorative dedicate tematicii artelor spectacolului muzical.
Duminică după-amiază, la ora 18.00, în sala Teatrului Naţional de Operetă “Ion Dacian”, se va desfăşura Gala Internaţională de Operetă şi Musical – „Opereta-60 de ani”, în regia lui Răzvan Ioan Dincă. Evenimentul este o formă de celebrare a evoluţiei unei instituţii unice pe plan naţional, care are rolul privilegiat de a fi ambasadorul spectacolului muzical în România. La Gală participă artişti din cadrul unor instituţiii de prestigiu din sfera artelor muzicale: Teatrul de Stat de Comedie Muzicală din Sankt Petersburg, Rusia; Teatrul de Operetă şi Musical din Budapesta, Ungaria; Opera de Stat din Banska Bystrica, Slovacia; Teatrul Naţional Academic de Operetă, Kiev, Ucraina; Teatrul Municipal din Brno, Cehia; Teatrul Muzical Naţional „St. Macedonski”, Sofia, Bulgaria şi Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti.
La ora 19.00, trio-ul londonez The Tiger Lillies revine în cadrul Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!” cu un concert la Sala Radio. Înfiinţată în 1989, trupa este celebră pentru faptul că a reuşit să aducă pe scena muzicală o fuziune bolnavicioasă de cabaret berlinez de dinainte de război şi elemente de avangardă, totul într-un aranjament muzical anarhic, catalogat drept pornografie suprarealistă. Deşi nu fac rabat de la imagistica sângeroasă, muzica celor de la The Tiger Lillies are o frumuseţe aparte, adesea însoţită de un twist, spre încântarea publicului.
Melomanii se vor bucura la sfârşitul zilei, între 23.00 – 23.50, de itinerarul muzical propus de Radio România Cultural în cadrul emisiunii „Ambient. Viaţa e frumoasă!”, cu selecţiuni din „Poveste din Cartierul de Vest” / „West Side Story” de Leonard Bernstein (Kiri Te Kanawa, Jose Carreras, Tatiana Troyanos, Kurt Ollmann, dirijor Leonard Bernstein).
Pentru informaţii suplimentare, puteţi accesa site-ul www.opereta.ro, secţiunea Festival.