Pe 15 noiembrie 2010, Editurii Cartea Românească i-a fost decernat „Premiul pentru promovarea scrisului românesc”, unul dintre premiile de excelenţă, acordat de postul Naţional TV. Gala de Premiere va fi transmisă în cadrul emisiunii “Naţionala internaţională” care va fi difuzată pe 1 decembrie 2010.
Editura Cartea Românească, editură a Uniunii Scriitorilor din România, a fost preluată în administrare de către Editura Polirom, la 1 iunie 2005, şi a început să beneficieze de sprijinul logistic, managerial şi financiar al acesteia.
Editura are două direcţii de dezvoltare: publicarea scriitorilor români consacraţi şi promovarea tinerilor autori. În toţi anii din urmă a continuat să-şi respecte programul sub auspiciile căruia a fost reînfiinţată de către Marin Preda în anul 1971, promovarea literaturii române contemporane.
În anul 2010, Editura Cartea Românească aniversează cinci ani de când colaborează cu Editura Polirom. În aceşti cinci ani, valoarea cărţilor apărute sub egida celor două edituri a fost recunoscută de către critică şi cititori. Numeroasele premii obţinute vorbesc de la sine.
Pentru a vizualiza toate premiile obţinute de Cartea Românească din 2005 până în prezent, puteţi accesa pagina web: aici.