Sâmbătă, 20 noiembrie 2010, ora 18.30, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus din incinta Romexpo Bucureşti, la Sala „Cupola”, scriitorul Ştefan Doru Dăncuş va lansa cele două cărţi ale sale apărute în acest an: „Scrum/Cendre” (volum de poezie bilingv româno-francez), Editura Grinta şi „Bărbatul la 40 de ani” (proză, volumul I), Editura Criterion Publishing.
“Prevăd în Dăncuş o revenire spectaculoasă la un laconism, o simplitate şi o concizie, care şi-a făcut ucenicia între malaxoarele suferinţei, neputinţei, lehamitei, revoltei, deconspirării, înţelegând că soluţia nu se află în ceea ce aşteaptă ei în fond: exteriorizări, care oricât de incisive şi oneste ar fi ele, nu fac decât să se îndrepte abil şi manipulativ împotriva poetului însuşi.”, a scris Andrei Zanca despre volumul „Scrum/Cendre”.
“Atât de multă suferinţă în poezia lui Ştefan Doru Dăncuş! „Dumnezeu nu îndrăznea să se apropie de suferinţa aceea”. (pag. 78). Printre gânduri şi printre versuri încercăm să-i reamintim poetului că „Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri” (v. Benjamin Franklin) şi că „Dumnezeu este singurătatea oamenilor” (v. Sartre). Dar replica nu întârzie să apară: „nimeni nu mai e cum trebuie cu toţii sunt reci / calorifere / gheţuri fără vremuri prin metropolele lor stinse” (pag. 86). Trist dar evocator. Lumea se schimbă şi poeţii rămân ca nişte fosile ale iubirii. Trebuie să fie atenţi, trebuie să umble şi ei cu „duhul îngheţat” pentru a nu fi judecaţi şi condamnaţi la singurătate. Ştefan Doru Dăncuş plăteşte un tribut greu, al celui care ŞTIE. Pentru el iubirea capătă alte conotaţii, mult mai intime, mult mai profunde. Chiar dacă fondul liric este unul cotidian, plin de traume sociale şi psihice, poetul are vocaţie şi misiune spirituală. El nu se leapădă de credinţa sa şi nu se leapădă nici de oameni. S-a întors dintr-o lungă călătorie, marcată de purificări, de arderi intense, şi ne-a oferit acest volum superb de poezii pe care vi-l recomandăm spre citire.”, a scris Ionuţ Caragea.
“O tristeţe grea ca o nevăzută lespede aeriană apasă paginile acestei cărţi. Dar nu este neapărat un sentiment “auctorial”, ci mai degrabă filtrul narativ prin care se face o incursiune sui-generis în România zilelor de azi. Frază cu frază, pagină după pagină, cu un sclipitor sarcasm de sorginte cellineiană, cu ironie şi autoironie bine strunite, se creează tabloul unei “no man’s land”, al unei lumi în căutarea identităţii pierdute.
“Românul la 40 de ani” – ar putea fi un alt titlu al acestui prim volum unde pare că nimeni şi nimic nu poate fi mântuit, dar totul e salvat prin scriitură.”., a scris Ioan Groşan despre volumul “Bărbatul la 40 de ani”
