„A51-51 de birouri de arhitectură”, o radiografie a arhitecturii contemporane din România

nov. 29th, 2010 | By | Category: Eveniment

De curând, BICAU a lansat „A51 – 51 de birouri de arhitectură”, lucrare care cuprinde prezentarea în imagini şi interviuri a 51 dintre cele mai reprezentative birouri de arhitectură din România. Editorialul atipic al cărţii este semnat de Gabriel Liiceanu şi face referire la importanţa arhitecturii şi modul în care aceasta ne influenţează mentalitatea şi stilul de viaţă.

„A51-51 de birouri de arhitectură” include peste 500 de pagini de arhitectură românească contemporană, peste 100 de proiecte realizate şi prezentarea a 51 de birouri valoroase, alături de fotografii portret realizate de Cosmin Bumbuţ. Editorialul atipic al cărţii este semnat de Gabriel Liiceanu, şi face referire la importanţa arhitecturii şi modul în care aceasta ne influenţează mentalitatea şi stilul de viaţă. Mai mult, A51 cuprinde şi un dosar consistent de arhitectură şi design internaţional, cu materiale în exclusivitate despre proiecte semnate de Richard Meier, Marcel Wanders, Fraţii Campana, Fraţii Bouroullec, Tokujin Yoshioka, Oki Sato de la Nendo Studio şi mulţi alţii, într-o alăturare fără precedent pentru un produs editorial autohton.

Lucrarea include şi un dosar de perspective asupra arhitecturii, construit pe principiul punctelor diferite de vedere pe care şi le-a conturat fiecare „actor” în domeniu: de la Gabriel Liiceanu, ca şi consumator de arhitectură, la Vintilă Mihăilescu, sociolog şi antropog, vorbind despre profesia de arhitect; de la arh. Augustin Ioan, critic de arhitectură, la prof. dr. arh. Marius Smighelschi, în calitate de profesor de arhitectură; de la arh. Dan Marin, ex. Vice Preşedinte OAR pe probleme profesionale şi o voce puternică în lumea arhitecturii româneşti, la Marian Horchidan, în calitate de proiectant şi constructor sau la Şerban Bonciocat, din postura de fotograf de arhitectură.

Mai mult, A51 cuprinde şi un dosar consistent de arhitectură şi design internaţional, cu materiale în exclusivitate despre proiecte semnate de Richard Meier, Marcel Wanders, Fraţii Campana, Fraţii Bouroullec, Tokujin Yoshioka, Oki Sato de la Nendo Studio şi mulţi alţii, într-o alăturare fără precedent pentru un produs editorial autohton.

„… arhitectura nu a fost împiedicată de consumatorii ei, de locuitorii unui oraş de pildă, să se dezvolte după cum au vrut arhitecţii. Şi asta este, cred, foarte bine, pentru că, în toate domeniile artei, oamenii sunt cei care i-au urmat pe artişti şi nu invers”, a scris Gabriel Liiceanu în pledoaria sa.

Lucrarea este bilingvă şi îşi propune să aducă în prim plan arhitectura românească de calitate şi să prezinte birouri importante de arhitectură din România, având în vedere discreţia care îi caracterizează de regulă pe arhitecţii români valoroşi şi modestia cu care vorbesc – în rarele ocazii când o fac – despre lucrările lor. Publicul românesc este expus în viaţa de zi cu zi unei arhitecturi precare şi stângace, care nu reprezintă cu adevărat potenţialul şi valoarea arhitecturii din România.

Proiectul este realizat de BICAU – Banca de Informaţii în Arhitectură, Construcţii şi Urbanism, în parteneriat cu Antonescu PR & Consulting, agenţie specializată în arhitectură, design şi construcţii.

Număr de vizualizări :1032


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro