Astăzi, 6 noiembrie 2010, ora 18:00 şi ora 20:00, şi mâine, 7 noiembrie 2010, la aceleaşi ore, la EuroCinema Tinerimea Română (Str. Schitu Măgureanu nr. 4, Bucureşti) Asociaţia Film România şi Biblioteca Metropolitană Bucureşti prezintă “Portret de regizor: Andrei Konchalovski” şi filmele sale “Casa de nebuni”, “Strălucire”, “În slujba lui Stalin” şi “Riaba, găinuşa mea”.
Andrei Koncealovski şi-a început cariera scriind, împreună cu Andrei Tarkovski (cei doi au fost colegi de facultate), scenariile la „Compresorul şi vioara” (1961), „Copilăria lui Ivan” şi „Andrei Rubliov”.
Producătorii de la Hollywood l-au remarcat după „Unchiul Vanea” (1970) şi „Siberiada”, care a câştigat Premiul Special al Juriului la Cannes, în 1979.
Timp de zece ani, până la prăbuşirea URSS, Koncealovski a făcut filme în limba engleză – „Maria’s Lovers” (1984), „Runaway Train” (1985), „Duet for One” (1986), „Homer and Eddie” (1989) sau „Tango & Cash” (1989) – şi i-a avut pe platou pe unii dintre cei mai renumiţi actori. Printre ei, Max von Sydow, Robert Mitchum, Sylvester Stallone, Kurt Russell, Nastassja Kinski, Liam Neeson, Julie Andrews, Alan Bates, Whoopi Goldberg, Jon Voight, John Goodman, Eric Roberts sau James Belushi.
Cel mai recent film al sau este „Nutcracker and the Rat King”, un fantasy cu John Turturro în rolul principal.
Casa de nebuni (Dom durakov) este un film inspirat dintr-un caz real. În timpul războiului din Cecenia, pacienţii unui spital de psihiatrie sunt prinşi între două tabere beligerante. Disperarea îi cuprinde pe sărmanii neajutoraţi, antrenaţi fără voia lor în război.
Strălucire (Gloss) este primul film de cinema realizat de Andrei Koncealovski după 5 ani de pauză de la precedentul, „Dom Durakov” (“Casa de Nebuni”), (2002). E povestea Galiei, o croitoreasă de provincie care pleacă la Moscova cu gândul că frumuseţea sa o va ajuta să se remarce în capitală. Zicala „ai grijă ce-ţi doreşti, căci s-ar putea să se întâmple” ar putea fi motto-ul filmului în care Andrei Koncealovski reuşeşte un tablou realist al societăţii contemporane ruseşti.
„În slujba lui Stalin” (The Inner Circle), scenarist: Andrei Koncialovski, Anatoli Usov se bazează pe povestea adevărată a lui Ivan Sanchin, tehnicianul care i-a proiectat filme lui Stalin începând cu 1935 şi până la moartea acestuia în 1953.
“Vreau să ştiu ce au de spus cenzorii despre filmul meu. O să-ţi dau o sticlă de rom dacă îmi spui ce-au obiectat” – i-a murmurat la ureche regizorul unui proiecţionist sovietic. “Ăştia nu-s nimic. Să-i fi văzut pe Stalin şi ai lui, răspunde omul”. Astfel a dat Koncealovski de proiecţionistul privat al lui Stalin şi s-a născut ideea filmului de faţă. Regizorul realizează o epică viguroasă fără să transcrie pur şi simplu istoria – o reinterpretează şi o reinfuzează cu viaţa în felul său provocator şi hipnotic, pentru a o face să vorbeasă despre fanatism şi încredere oarbă în putere. Filmul e la fel de pertinent ca JFK – ul lui Oliver Stone, însă ceva mai responsabil. Cu toate că imaginile grandioase din piaţa Kremlin ale marelui operator Ennio Guarnieri sunt năucitoare, cele mai memorabile secvenţe sunt acele intime, care ni-l înfăţişeaza pe Ivan în cinematograful cu scaune de pluş, stând cot la cot cu Stalin şi cu elita lui, printre care şi Beria, şeful KGB (un robust şi malefic Bob Hoskins). Nimic mai plăcut decât să vizionezi câteva filme hollywoodiene după o zi de opresiune ucigaşă. Ivan, omul de rând care se încrede în oricine, simbolul celor care au făcut posibilă tirania lui Stalin, nu vede această ironie, nici măcar atunci când politica îi răpeşte de lângă el pe cei dragi. Îşi doreşte ca nimic să nu-i zguduie statutul său în cercul intim. Obsesia lui merge chiar mai adânc decât se poate imagina. Iubita lui îl întreabă la cine ţine mai mult – la ea sau la tovarăşul Stalin? Acesta îi răspunde, fără nici o ezitare, că la tătuca. Filmul lui Koncealovski ne coboară cu măiestrie istoria la dimensiunile umane.
“Riaba, găinuşa mea” este oeste o comedie care analizează efectele capitalismului şi ale democraţiei în viaţa de zi cu zi dintr-un sat rusesc. Regizorul a revenit să filmeze în salul Bezvodnoye, aceeaşi locaţie în care realizase în 1967 „Fericirea Asyei.” Acelasi personaj, Asya, incearca sa explice acum de ce democraţia nu funcţionează. Soţul ei este un alcoolic, fiul ei invarte afaceri pe piaţa neagră, inflaţia este în creştere, autorităţile locale sunt ineficiente. La un moment dat fiul ei este implicat in furtul unui ou rar de aur de la Muzeul Ermitaj din Sankt-Petersburg. Intre timp, Riaba, gaina Asyei începe să crească şi să vorbaescă…
