Astăzi, 20 octombrie 2010, ora 18:00, în Cafeneaua Insomnia din Cluj, Andrei Doboş va susţine o lectură de poezie. Moderator: Valentin Derevlean. Gazde: Francois Breda, Ştefan Manasia şi Szantai Janos.
Andrei Doboş a debutat editorial individual cu volumul de poeme „Mănăştur story”, Editura Vinea, 2007, volum nominalizat la mai multe premii naţionale de prestigiu. Totodată, placheta de versuri apărută în colecţia “no name”, coordonată de un cristian, un concept editorial underground “Apă tulbure, antifoane etc.” apare în 2009.
“Mănăştur Story” nu este un volum capabil să-ţi provoace insomnii; dar apar în el câteva poeme care îl scot din anonimat pe autor şi care, înmulţite cumva în viitor, vor face să se vorbească mai mult despre el. Andrei Doboş scrie o poezie voit copilăroasă, proaspătă şi senină, îndatorată vieţii de student şi nopţilor petrecute în conversaţii şi libaţii. Prima diferenţă faţă de tinerii furioşi, fracturişti care, stând în cămine studenţeşti similare, au ilustrat abundent şi memorabil o poetică a revoltei (mizerie fizică, degradare socială, marasm moral), constă în aclimatizarea eului liric. Tânărul de douăzeci şi ceva de ani se mulţumeşte cu foarte puţin şi îşi mitologizează secvenţele biografice în felul în care o fac copiii. Chiar aşa se şi simte: ca un „soldăţoi în pantaloni scurţi”, un „animal plăpând şi fără apărare”, protejat însă de „duhurile acestor străzi”, băiatul mamei care îi scrie email-uri <>nobr>sfătuindu-l să nu-şineglijeze viitorul. Acesta va fi, neîndoielnic, la fel de solar ca şi trecutul: „pe când aveam picioarele foarte mici şi durdulii,/ iar lumina soarelui speria şoriceii din bucătăria de vară,/ am văzut pe o pătură plină de praf cum o viespe/ cu totul şi cu totul de aur/ murea/ zbătându-şiaripile/ şi aruncându-şi răutatea în eter încetul cu încetul// afară începuseră să vorbească gros tractoarele şi rablele,/ iar tatăl meu tăia satisfăcut un cocoş// o felie de pâine unsă cu salată de vinete// într-o mână în cealaltă o foaie de hârtie/ unsă cu dulceaţă/ prin care dădeam de-adura viespea/ încovrigat sub masă în mine se întrupa/ fără ca măcar să bănuiesc/ ceva din graţia şi lumina ei.” (Într-o dimineaţă, pe când purtam pantaloni scurţi); „am în faţă zidul, zidul cu iederă/ zidul cu flori mici şi putrezite/ plin de crăpături viu colorate// mama îmi vorbeşte încet şi clar/ îmi spune: christoase, e un peşte/ îşi desface aripile, zboară// eu nu-i vorbesc mamei mele nimic/ îmi închei şliţul de la pantaloni/ zidul vorbeşte: loose lips might sink ships// aburul se ridică deasupra mea.” (Am în faţă zidul, zidul cu iederă…).”, a scris despre volumul de debut al autorului Daniel Cristea-Enache.
