“Zona sinistra. Capitolele unui roman” de Ádám Bodor

oct. 20th, 2010 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Humanitas, în colecţia “Cartea de pe noptieră”, a apărut volumul “Zona sinistra. Capitolele unui roman” de Ádám Bodor.

Zona Sinistra” arde mocnit, te cucereşte şi te pustieşte în egală măsură. De multă, multă vreme o carte nu m-a mai aprins aşa. Ca un vrăjitor, Ádám Bodor a amestecat licori numai de el ştiute şi, undeva în afara hărţilor şi a vremurilor, a obţinut o esenţă a degradării umane. E uimitor cum tot şi toate stau pe aceeaşi treaptă: ceţurile din munţi, mişeliile, pulpele dezgolite ale unor femei, crimele, tufele de scoruşe, umilinţa sau nechezatul unui cal.“ , a scris Filip FLORIAN.

„Citindu-l pe Ádám Bodor […] e tot mai sigur că vieţuim în visul cuiva. După această carte, ne dă târcoale […] întrebarea: ce se va întâmpla dacă acel cineva se trezeşte?“ (Péter ESTERHÁZY)

ÁDÁM BODOR s-a născut la 22 februarie 1936, la Cluj. În 1952, după terminarea studiilor liceale, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru complot împotriva statului. Între 1955 şi 1960 a urmat cursurile Institutului Teologic Protestant, iar după absolvire a lucrat timp de patru ani la un birou de copiat acte. A început să publice din anul 1965, iar din 1969 a devenit liber-profesionist. În 1982 a emigrat în Ungaria, unde a fost, până la pensionare (în 1998), redactor la editura Magvető din Budapesta. Scrierile sale au fost traduse în 20 de limbi. A fost distins cu cele mai importante premii culturale din Ungaria. Romanul “Sinistra körzet” (Zona Sinistra, 1992) a fost tradus în 16 limbi şi urmează să mai fie publicat în alte trei: finlandeză, estonă şi bască. În anul 2004, a fost considerat de criticii spanioli cartea străină a anului.

Scrieri: A tanú (Martorul), nuvele, 1969; Plusz-minusz egy nap (O zi mai mult sau mai puţin), nuvele, 1974; Megérkezés északra (Destinaţia Nord), nuvele şi schiţe, 1978;Milyen is egy hágó? (Ce este o culme?), nuvele şi schiţe, 1980; AZangezur hegység(Munţii Zangezur), nuvele şi schiţe, 1981; Az Eufrátesz Babilonnál (Eufratul la Babilon), nuvele, 1985; Sinistra körzet. Egy regény fejezetei (Zona Sinistra. Capitolele unui roman), 1992; Vissza a fülesbagolyhoz (Întoarcerea la buhă), culegere de nuvele, 1992; Az érsek látogatása (Vizita arhiepiscopului), roman, 1999; Abörtön szaga. Válaszok Balla Zsófia kérdéseire (Mirosul puşcăriei), interviu cu Zsófia Balla, 2001.
Scenarii de film: Forró vizet a kopaszra! (Apă fiartă pe chelie!), regia Péter Bacsó, 1972; Plusz-minusz egy nap (O zi mai mult sau mai puţin), regia Zoltán Fábri, 1975; Arészleg (Secţia), regia Péter Gothár, 1994; Dolina, regia Zoltán Kamondi, 2007.

Număr de vizualizări :1729


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro