Biografia lui Tudor Gheorghe
oct. 10th, 2010 | By admin | Category: Eveniment
Astăzi, 11 octombrie 2010, la Sala Palatului din Bucureşti se lansează volumele “În umbra menestrelului” de Mircea Pospai, ce înfăţişează viaţa maestrului Tudor Gheorghe, şi volumul de poeme “Uneori femeile surâd” de Georgeta Luchian Tudor, soţia menestrelului. Totodată, Mircea Dumitrescu va interpreta la vioară dintr-un repertoriu bogat: Pablo de Sarasate – “Melodii lăutăreşti”, Ceaikovski – “Nocturnă”, Constantin Dimitrescu – “Dans ţărănesc”, Weniawski – “Poloneza în Re major”, Fritz Kreisler – “Mic marş vienez”, Monti – “Czardas”.
Mircea Pospai a reuşit să cuprindă viaţa lui Tudor Gheorghe în patrusprezece capitole, reunite sub titlul generic în volumul “În umbra menestrelului”.
“Doamne, de când îl ştiu oare pe Tudor Gheorghe? Am impresia că de o veşnicie. Poate că aşa şi este, la urma urmei. Odată, demult… Sau poate că nu prea demult!!! Să fie vreo patruzeci de ani. Venise la Craiova un actor tânăr, proaspăt absolvent al Institutului de Teatru din Bucureşti. Craiovean. Podărean. Talentat şi tare neastâmpărat. Nimeni nu se gândea, atunci, că va deveni un simbol al oraşului şi al ţării. La un moment dat şi-a adus aminte cum cântau lăutarii prin satul lui, la nunţi şi la hore. Apoi, a tot privit în jur, la ceea ce se cânta pe atunci în România. Parcă lipsea ceva. Dar nimeni nu ştia ce. Nici el, Tudor Gheorghe. Gigi, cum îi spuneau în familie. Cert este că într-o zi a pus mâna pe o chitară. Şi şi-a adus aminte că ştie ca nimeni altul aproape întreaga poezie română. A început s-o cânte. Apoi, pe o cobză. Şi o păsăruică i-a şoptit toată muzica neamului, de dinainte şi de după Barbu Lăutaru. Da, dar cum poţi să duci muzica în ceruri? Cu o orchestră, a răsărit un gând. Da? Măi să fie! Şi a găsit o orchestră. Şi a colindat ţara, şi a colindat lumea, şi a pătruns în sufletele noastre, şi s-a ascuns în sufletul lui – pentru a reînvia mereu altul. Într-o zi s-a trezit statuie. O statuie vie. Aşa am scriu eu cândva despre el, de ce vă supăraţi, boieri Dumneavoastră? Ştiţi câte lucruri se pot afla când stai de vorbă cu o statuie? N-aveţi de unde, nici eu n-am ştiut. Dar am avut răbdarea să ascult şi să întreb, să întreb şi să ascult…”, a scris Mircea Pospai.
“Uneori femeile surâd,
Așa, fără motivație …
Să nu le întrebați de ce
Poate nici nu știu
Poate nu vor să spună
Ce-și povestesc singure-n gând
În scurta zilei recreație
Când forțele cu descântec le-adună
În trupul plăpând.
Să nu întrebați de ce
Surâde senin străina trecătoare
Ignorând a străzii tentație
Căci poate i-ați tulbura clipa
Când ascultă cum în pântecul ei
O floare își pâlpâie aripa
În infinita stare de grație”, din volumul “Uneori femeile surâd” de Georgeta Luchian Tudor.
Număr de vizualizări :2992
Superbe poeziile.