“My Own Private Idaho”
oct. 3rd, 2010 | By admin | Category: La Țintă!
Să–ţi reciteşti un volum, scris sau creat cu mulţi ani în urmă este, poate, unul dintre acele lucruri care se aseamănă, într-un fel, cu revederea unui fost prieten drag. În ambele cazuri, nu ştii la ce să te aştepţi şi eşti pus în situaţia de a te reanaliza şi a fi, poate, mai obiectiv. Mai critic. Mai puţin indulgent cu traseul pe care l-a avut cartea sau respectiva relaţie de prietenie. Mai matur şi mai experimentat. Chiar dacă atât volumul anterior, cât şi prietenul de demult ţi-au fost apropiaţi cândva, te pot surprinde lipsa de afinităţi comune şi multiplele schimbări care şi-au făcut loc, în timp. Deci, cum e să te întorci în trecut, şi câte informaţii îţi poate furniza o astfel de reîntâlnire, despre tine, cel de acum? Ce ai putea să înveţi dacă ţi-ai trăi în câteva minute 50 de ani din viaţă?
Cu siguranţă, există un moment ideal pentru a citi şi a scrie anumite cărţi. Şi, pe cât de nepregătit eşti să recunoşti un astfel de moment, pe atât de aleatorii sunt coincidenţele favorabile.
O soluţie, atunci când realizezi, ca scriitor, că o carte nu a apărut într-un moment potrivit pentru cititori sau pentru tine, este regruparea textelor într-o antologie. Sau, în alte cazuri, apariţia lor în ediţii definitive. O astfel de reîntâlnire cu textul tău poate fi dureroasă în plan subiectiv, la o vârstă a maturităţii. Dar meritorie, şi încununând o carieră excepţională, în plan profesional. Unde ne simţim mai confortabil, însă?
Nu există foarte multe posibilităţi aici, de a simţi aceste prăpăstii emoţionale, pentru că ne-am obişnuit ca, după apariţia unei cărţi, să avem parte de o lansare-două. De câteva cronici, de câteva invitaţii la festivaluri. Mai departe, diferenţa o face timpul şi operele ce curg în acelaşi ritm alert sau mai greoi, dar a căror finalitate urmează, în mare, acelaşi traseu. Încă o carte, încă o editură testată, încă un blocaj în sistemele de difuzare şi de promovare. Nu e atât de mare distanţa temporală ce separă tinereţea de bătrâneţe. Dar e o imensă prăpastie între o tinereţe trăită aproape grobian, adunând şi peticind din ceva cu iz local, şi o tinereţe trăită în vâltoarea unor evenimente inedite, dimensioante după puterea omului de creaţie. Să aşteptăm, aşadar, cuminţi, reîntâlnirea cu noi sau să avem curajul să trăim acum această reîntâlnire? E distanţă doar de vreo 50 de ani, pentru cei ce au răbdare să aştepte.
Andra ROTARU
Număr de vizualizări :2529
@) Andra Rotaru
Frumos text, Andra. Eu as avea rabdare veo 50 de ani, dar nu stiu daca si timpul va avea rabdare!