În perioada 11-12 septembrie 2010, începe o nouă ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Iaşi- IFF, care lansează a doua ediţie a programului CineFAN. Programul Cine FAN se va deschide sâmbătă, 11 septembrie 2010, ora 19:00, în fostul cinema Glendale din Moldova Mall Iaşi. Coordonatorii programului sunt preşedintele ARFI/IIFF, Ciprian Alexandrescu, producătorul general al IIFF, Valentino Rudolf, Emanuel Lăzarescu, directorul IIFF şi Vlad Gliga, project manager IIFF.
IIFF – Festivalul International de Film de la Iaşi aduce în Programul CineFAN tinerii regizori români şi filmele lor, şi realizează întâlnirea publicului festivalului IIFF, cu aceştia. Obiectivele Programului CineFan sunt promovarea noului film românesc şi a tinerilor regizori şi readucerea publicului în sălile de cinema.
Dacă anul trecut, regizorii s-au întâlnit cu tinerii elevi şi studenţi acolo unde ei învaţă, anul acesta, filmul românesc de calitate va fi vizionat în spaţiile unde aceştia îşi petrec timpul liber, mai precis în mall. Proiecţiile în spaţii dedicate învăţământului au fost plăcute, dar scopul acestui festival este acela de a prezenta tinerilor diferenţa între filmul văzut pe ecrane mici sau monitoare, şi atmosfera deosebită din sălile de proiecţie.
Primul regizor invitat este Cătălin Muşat, regizor, producător şi scenarist care a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în 2007. “Doctorul nebun” (20′), film care a obţinut Premiul pentru cel mai bun documentar la Festivalul DaKino (2004), spune povestea unui Crăciun petrecut la marginea oraşului. Pentru dependenţii de heroină de acolo, această zi e una ca oricare alta.
“Ciobanul Zburător” (26′) distins cu Premiul pentru cel mai bun documentar – Atelierul Aristoteles de la Sibiu (2008), Menţiune specială – Festivalul de film de la Locarno (2008), Menţiune specială – DaKino (2008), şi Premiul pentru cel mai bun documentar – IPFF (2009), prezintă schimbările care survin în viaţa anostă a cinci ciobani de la o stână din zona Sibiului în momentul în care în zonă demarează construcţia unui aerodrom.
Proiecţia acestor filme va avea loc de la ora 19.00 la Moldova Mall, în fostul cinematograf Glendale. După proiecţie, Cătălin Muşat va purta o discuţie cu cei interesaţi. După această discuţie, de la ora 21.00, va începe Retrospectiva IIFF 2009. Filmul proiectat pe 11 septembrie 2010, va fi câştigătorul Trofeului IIFF 2009, filmul “The Messenger”, regizat de Oren Moverman, cu Woody Harrelson şi Ben Foster în distribuţie.
Această retrospectivă va avea loc după fiecare seară de program CineFAN, în 11, 18, 25 septembrie, pe 1 şi 2 octombrie 2010.
Asociaţia Română de Film Independent şi Capricorn&Capricorn Productions, sprijiniţi de Instituţia Prefectului Iaşi şi de Moldova Mall, în colaborare cu RoFilco Iaşi, au iniţiat a doua ediţie a Programului CineFAN, pentru a suplini lipsa oricărei forme de educaţie cinematografică, în orice formă de învăţământ, pentru a promova filmul românesc şi tinerii creatori, pentru a readuce firescul gestului de a merge la cinema.