Pilkington Ratiu Business School, o nouă provocare în educaţia managerial internaţională

sept. 15th, 2010 | By | Category: Eveniment

Astăzi, 16 septembrie 2010, ora 17:00, la Fundaţia Naţională a Tinerilor Manageri (FNTM, str. Dumbrava Roşie 2, Bucureşti) şi vineri, 17 septembrie 2010, ora 17:00, la Hotel City Plaza (Str. Sindicatelor, Cluj Napoca), va avea loc evenimentul “Cei şapte magnifici vin în oraş”. Sub această titulatură va fi prezentată şi lansată o nouă provocare” în educaţia managerial internaţională: Pilkington Ratiu Business School- PRBS. Această iniţiativă care poartă numele lui Ion Raţiu şi al văduvei sale, Elisabeth Pilkington, va oferi României o educaţie de înalt nivel internaţional pentru profesionişti din corporaţii, organizaţii neguvernamentale şi instituţii publice din Europa de Est, Asia Centrală şi Orientul Mijlociu. Cu ocazia celor două recepţii, cei doi fii ai lui Ion Raţiu şi ai Elisabeth-ei Pilkington, vor prezenta activitatea antreprenorială şi filantropică a părinţilor. Recepţia de la Bucureşti îl va avea invitat pe domnul Daniel Apostol, Director executiv al postului The Money Channel Press, iar evenimentul de la Cluj se va desfăşura în prezenţa domnului Răzvan Rotta, Past District Governor, Lions România.

Nicolae Raţiu conduce astăzi afacerile familiei, iar Indrei Raţiu coordonează ONG-uri înfiinţate de familie. Prezentarea lor va fi urmată de discuţii asupra modului în care programele PRBS sprijină organizaţiile, pentru a face faţă actualei perioade.

Membrii prestigiosului grup academic al celor şapte (Cei Şapte Magnifici), condus de către decanul John Heptonstall, DBA Harvard şi preşedintele Consiliului Director PRBS, Indrei Raţiu, MBA Insead, lucrează de mult timp împreună. În contextul crizei, cei şapte distinşi profesori s-au reunite pentru a construi programe educaţionale de nivel MBA şi top-management, pe care le fac cunoscute şi altora.

Componenţa nucleului membrilor facultăţii PRBS, profesori de management de nivel internaţional: Dr. John Heptonstall (UK), Dr Jim Paton (UK), Dr Robert Boland (US), Dr Farid Muna (JO), Sham Bathija (AF), Dr Andre van der Merwe (ZA), Erwin Scholtz (ZA).

Număr de vizualizări :1493


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro