“Minciuni, erori şi neînţelegeri în istorie” de Graeme Donald

sept. 20th, 2010 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Polirom a apărut, în colecţia „Hexagon. La limita cunoaşterii”, volumul “Minciuni, erori şi neînţelegeri în istorie” de Graeme Donald, în traducerea lui Cezar Petrilă şi a Ioanei Avădanei.

Analiza faptelor, bazată pe argumente logice şi presărată cu detalii şi comentarii amuzante, demonstrează că multe adevăruri pe care le cunoaştem nu coincid cu ceea ce s-a „întâmplat” în realitate. Cu toţii am învăţat că George Washington a fost primul preşedinte american, Ioana d’Arc – eliberatoarea Franţei ucisă de englezi, iar Vlad Ţepeş – un personaj malefic… Nu întotdeauna însa personajele şi evenimentele istorice sunt aşa cum le prezintă filmele şi documentarele.

De la Colosul din Rhodos şi catacombele Romei până la criza de pe Wall Street, de la legenda lui Caligula până la cea privitoare la părintele Jocurilor Olimpice, de la răstignirea lui Iisus până la bombardarea oraşelor Hiroshima şi Nagasaki, volumul face o incursiune prin istoria milenară a omenirii.

Număr de vizualizări :1395


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro