“Fecioarele lui Vivaldi” de Barbara Quick

aug. 18th, 2010 | By | Category: Agenda de carte

La Editura RAO, a apărut de curând volumul Fecioarele lui Vivaldi” de Barbara Quick, în colecţia “Carte de buzunar”.

Acţiunea romanului se desfăşoară în Veneţia începutului de secol XVIII. Splendoarea şi decadenţa, intrigile şi căutarile, pasiunile şi amintirile, adevărurile spuse doar pe jumătate şi minciunile ajung să ruineze vieţi. Veneţia era un oraş incandescent, exotic, cu oameni înstăriţi şi mari iubitori de artă şi frumos, iar Ospedale della Pieta – un orfelinat care găzduia copii nedoriţi sau abandonaţi, o şcoală de muzică, şi locul unde Antonio Vivaldi şi-a compus majoritatea operelor. Anna Maria Violonista este o tânără în vârstă de 14 ani, numele fiindu-i dat după instrumentul la care se pricepea cel mai bine să cânte, divinitatea îi dăduse un har aparte, devenind în scurt timp preferata maestrului, dedicându-i 30 dintre compoziţiile sale. Încă de mică a fost aleasă în „figlie di coro”, grupul elitelor îndrumat de Maestru, poreclit Preotul Roşu după culoarea părului. Fecioarele cântau doar la adăpostul orfelinatul, ferite de privirile curioşilor de zidurile groase ale Pieta. Deşi a fost abandonată de copilă la Ospedale della Pieta – Anna este ferm hotărâtă să afle cine este şi de unde se trage, visează să-şi cunoască mama care a adus-o pe lume. Nu are decât un singur ajutor care ştie că nu o va abandona niciodată: muzica şi MAESTRUL.

Număr de vizualizări :1499


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro