“Un lama tibetan în căutarea Adevărului” de Geshe Rabten

aug. 30th, 2010 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Herald a apărut volumul “Un lama tibetan în căutarea Adevărului” de Geshe Rabten, care prezintă viaţa şi învăţătura marelui Maestru tibetan Geshe Rabten, primul maestru care a transmis învăţătura lui Buddha în Europa. Fondator al centrelor “Rabten Choeling” din Elveţia, “Tashi Rabten” din Austria, “Ghe Phel Ling” din Italia, “Centrul Tibetan” din Germania, Geshe Rabten a fost un Maestru de meditaţie pe deplin realizat.

Biografia sa este o oglindă vie a modului în care călugării din Tibet studiau şi se pregăteau pentru marea iluminare fiind în acelaşi timp o călăuză pentru adevăratul practicant al Dharmei. Conform spuselor celui de-al XIV-lea Dalai Lama, Tenzin Gyatso, este probabil prima carte despre viaţa unui “Geshe” publicată în Occident, ceea ce ar trebui să facă din ea un subiect interesant şi plin de informaţii.

Pe scurt, corespunde exact modului în care marele Maestru Je Tsongkhapa şi-a recapitulat viaţa: „La început, am căutat ascultarea îndelungată; în perioada de mijloc, toate tratatele mi s-au înfăţişat ca instruire personală; la sfârşit, am pus totul în practică zi şi noapte. Am dedicat totul pentru înflorirea învăţăturii Dharmei.”

Număr de vizualizări :1055


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro