Roşia Montană – Republica Liberă de Cianură!

iul. 27th, 2010 | By | Category: Eveniment

În perioada 13-15 august 2010, la Roşia Montană va avea loc a V-a ediţie a  Festivalului FânFest, ediţie dedicată participanţilor, dar şi propunerii de nominalizare a Roşiei Montane ca sit UNESCO.

Între 2004 şi 2007, FânFest a avut loc în fiecare an la Roşia Montană. Scopul său a fost de a protesta împotriva proiectului minier propus la Roşia Montană, dar şi de a promova alternative de dezvoltare locală, prin turism. Anul acesta, între 13 şi 15 august va avea loc cea de-a V-a ediţie a Festivalului, ediţie dedicată participanţilor, dar şi propunerii de nominalizare a Roşiei Montane ca sit UNESCO. Această propunere aşteaptă în momentul de faţă aprobarea Ministerului Culturii şi Cultelor.

Roşia Montană este caracterizată printr-o concentrare excepţională de valori de patrimoniu cultural, definită prin suprapunerea densă a vestigiilor aşezării miniere romane, medievale, moderne şi contemporane. Acest peisaj cultural atestă astfel evoluţia exploatărilor miniere într-un interval de timp extins, în comparaţie cu alte situri deja înscrise în Lista Patrimoniului Mondial – 2 000 de ani – din perioadă pre-romană până în epocă contemporană.
Situl istoric Alburnus Maior – Verespatak – Roşia de Munte – Roşia Montană, celebru încă din secolul al XIX-lea pentru vestitele tăbliţe cerate romane (contracte redactate în scriere latină cursivă) este reprezentat, în lumina cercetărilor din ultimii ani, de un sistem de exploatare roman excepţional care conservă mai mult de 7 km de galerii, la care se adaugă peste 80 km de galerii medievale şi de epocă modernă, un târg minier păstrat exemplar încă din perioadă preindustrială şi un peisaj presărat de multe urme ale activităţii miniere dintre care excepţionale sunt lucrările hidrotehnice (tăurile) datând din prima jumătate a secolului al XVIII-lea.

FânFest 2010 va fi din nou diferit, iar activităţile sale vor avea loc în centrul Roşiei Montane. În felul acesta, participanţii vor avea mai uşor acces la atracţiile turistice şi culturale ale Roşiei Montane. Pe lângă concerte, ediţia din acest an a festivalului va include un marş cu bicicletele de la Cluj-Napoca la Roşia Montană, o piaţă meşteşugărească, un târg artizanal, o expoziţie cu vânzare de produse ţărăneşti biologice, lansări de carte, lecturi de poezie, un centru de dezbateri şi expoziţii ale ONG-urilor de mediu şi multe alte activităţi. Nu există o taxă de participare, tot ceea ce va conta va fi spiritul civic de a salva Roşia Montană şi de a contribui activ la succesul evenimentului.
Cele douăsprezece organizaţii ce formează echipa de organizare a FânFest 2010 anunţă lansarea www.fanfest.ro, site-ul ce conţine programul şi toate informaţiile esenţiale pentru cei ce doresc să participe la ediţia din acest an a festivalului.

Pe lângă detaliile practice privind FânFest, www.fanfest.ro permite vizitatorilor Roşiei Montane să colecteze informaţii despre valoarea culturală şi arheologică universală a localităţii, precum şi argumentele care susţin nominalizarea Roşiei Montane ca sit UNESCO. Respectiva secţiune include mai multe imagini, hărţi şi comparaţii cu alte situri antice care se bucură de protecţia UNESCO.

“Roşia Montană trebuie eliberată – de cianuri, de minciună, de nepăsare şi de corupţie! Vino la Roşia Montană, să o ocupăm împreună! Vino să declarăm Republica Liberă de Cianuri Roşia Montană! Hai acasă pentru două zile!,” îndeamnă participanţii Mihnea Blidariu de la Luna Amară în manifestul FânFest 2010.

Număr de vizualizări :3890


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro