Persoanele private de libertate îi ajută pe copiii și tinerii cu dizabilități intelectuale

iul. 18th, 2010 | By | Category: Eveniment

În perioada 19- 25 iulie 2010, trei persoane private de libertate îi vor ajuta, timp de o săptămână, pe copiii și tinerii cu dizabilități intelectuale care locuiesc în Clinceni, județul Ilfov, într-o casă de tip familial, prin grija Fundației Motivation România.

Florea, Iulică și Nicușor, care execută pedepse în regim „deschis” în cadrul Penitenciarului Rahova, vor lucra la sera cu legume pentru cei 25 de copii dezinstituționalizați aflați în grija Fundației Motivation.

Cele trei persoane private de libertate vor ajuta la cultivarea legumelor, la repararea serei și la alte activități gospodărești în curtea căsuței din Clinceni.

Sera din Clinceni face parte din proiectul Atelier de Grădinărit al Fundației Motivation, prin intermediul căruia tinerii aflați în plasament în casele de tip familial participă la cultivarea și îngrijirea legumelor și a plantelor pe parcursul întregului an.

Tinerii au fost dezinstituționalizați prin Proiectul IMPACT România, inițiat în 2002, prin care Fundația Motivation și-a propus să transfere 22 de copii cu dizabilități severe din Centrul de Plasament Tâncăbești, județul Ilfov, în trei case de tip familial și să le ofere servicii de sprijin pentru a îmbunătăți calitatea vieților lor. Proiectul a dus la transferul a 37 de copii cu dizabilități medii și severe, dintre care 25 locuiesc în 3 case de tip familial Motivation.

Număr de vizualizări :1239


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro