“Testamentul lui Solomon. Regele, demonii şi zidirea Templului”

iul. 6th, 2010 | By | Category: Agenda de carte

De curând, la Editura Humanitas a apărut volumul Testamentul lui Solomon. Regele, demonii şi zidirea Templului”, un text fundamental din literatura magică a Antichităţii, în prima traducere în română, din greaca veche, şi un studiu introductiv de Ştefan Colceriu.

“Şi a fost aşa: pe când mă rugam la Dumnezeul cerului şi al pământului, am primit în dar de la Domnul Sabaoth, prin arhanghelul Mihail, un inel cu o pecete încrustată pe o piatra preţioasă. Şi arhanghelul mi-a zis: „Ia, Solomon, fiule al lui David, darul pe care ţi l-a trimis Domnul Dumnezeu Sabaoth cel Preaînalt: cu el îi vei închide pe toţi demonii, şi pe cei de parte bărbătească, şi pe cei de parte femeiască, şi cu ei vei zidi Ierusalimul: pentru aceasta, să porţi pecetea lui Dumnezeu“…
Şi i-am poruncit lui Beelzebul să stea înaintea mea şi, după ce s-a aşezat, am găsit de cuviinţă să-l întreb: „De ce eşti tu singur căpetenie a demonilor?” Iar el a zis: „Pentru că numai eu am mai rămas din îngerii căzuţi din cer. Căci eu am fost un înger ceresc dintre cei dintâi, cel numit Beelzebul.“

Număr de vizualizări :1346


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro