“SQ-Inteligenţa spirituală”, un alt sens al omenirii

iul. 12th, 2010 | By | Category: Carte in lucru

La Editura Vellant va apărea în curând volumul “SQ-Inteligenţa spirituală” de Danah Zohar şi Ian Marshall, în traducerea Mirunei Popescu.

Utilizat de peste un secol, termenul de inteligenţă spirituală a fost multă vreme interpretat greşit, fiind considerat pseudoştiinţific din cauza folosirii sale abuzive în raport cu noile forme de spiritualitate şi religie. Împrumutând limbajul şi conceptele fizicii cuantice, cei doi autori redefinesc conceptul ca reprezentând o nevoie de semnificaţii profunde, valori fundamentale, scopuri superioare şi, în acelaşi timp, calea de acces către acestea.
Conceptul de inteligenţă spirituală este legat de nevoia de sens a omenirii, aspect care a câştigat în importanţă odată cu apropierea sfârşitului de mileniu. SQ este ceea ce folosim pentru a ne satisface setea de a găsi sensuri, de a dezvolta viziuni şi de a aprecia valoarea. Această carte stabileşte bazele teoretice ale conceptului, definindu-l şi prezentând dovezile ştiinţifice care au permis delimitarea sa, precum şi modalităţile de evaluare şi dezvoltare.

Număr de vizualizări :1245


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro