spot_img

“Academia Vampirilor”, pe marele ecran

Seria devenită bestseller internaţional, “Academia Vampirilor” de Richelle Mead, publicată în România de editura LEDA, imprint al Grupului Editorial Corint, va beneficia în curând de o adaptare cinematografică. Producătorul Michael Preger intenţionează să adapteze seria  pentru marele ecran,  iar Preger Entertainment a achiziţionat deja drepturile cinematografice pentru seria “Academia Vampirilor” de Richelle Mead.

Michael Preger  este autorul unor proiectele de succes, cum ar fi  mini-seria BBC1 din 2009 “Ziua Trifidelor” şi “John Carpenter’s Village of the Damned”, produs de Universal Studios.

Seria Academia Vampirilorde Richelle Mead s-a bucurat încă de la lansare de un real succes, printre fanii cărţilor de acest gen, înregistrând vânzări record. Primele 3 volume ale seriei, publicate în România începând din martie 2010, “Academia Vampirilor”,  “Iniţierea” şi “Atingerea Umbrei” s-au vândut în peste 10 000 de exemplare. Volumul 4  – “Jurământ de sânge”  va apărea la sfârşitul lunii iulie 2010 la Editura Leda.

În Statele Unite, “Academia vampirilor” a debutat pe New York Times Bestseller List în anul 2007 şi continuă să se menţină acolo cu fiecare nouă carte din serie, datorită entuziasmului cititorilor şi al criticilor. A avut vânzări de peste 3.5 milioane de exemplare pe plan local şi 1 milion de exemplare pe piaţa internaţională. “Academia vampirilor” a fost publicată până acum în 34 de ţări, inclusiv în Marea Britanie şi Australia. În America, “Spirit Bound”, volumul 5 al seriei, a ajuns pe locul 1 în New York Times şi USA Today, fiind totodată cea mai vândută carte simultan şi în Australia şi în Noua Zeelandă. Cea de-a 6-a carte şi ultima din serie va fi lansată în decembrie 2010. Pe baza succesului internaţional, Penguin/Razorbill a comandat o continuare a seriei, ce va începe în 2011.

Fanii seriei din toată lumea au împăienjenit reţelele de internet cu prezentări ale filmului- create de ei înşişi, chat rooms, bloguri şi au semnat petiţii pentru transpuneri cinematografice – trimiţând un mesaj deosebit de puternic la Hollywood pentru aducerea personajelor create de scriitoarea Mead, pe marele ecran. Producătorul Michael Preger  a dat curs acestor solicitări. “Acest viral a explodat pe internet,” comenta Preger. „Găsirea unei poveşti epice ca aceasta şi adaptarea ei este un lucru, dar să descoperi ulterior acest public uriaş, ce creşte exponenţial, ce aşteaptă cu nerăbdare – chiar cere – ca filmul să fie produs, este o realitate incontestabilă, ce îţi impune o mare responsabilitate.”

“Academia vampirilor” este o serie urban fantasy şi „romance paranormal” pentru adolescenţi, plină de suspans şi dinamism.  Acţiunea se petrece în zilele noastre, într-un univers bântuit de vampiri clandestini, unii dintre ei pe jumătate oameni, într-o lume dominată de alchimie şi magie.  Richelle Mead face trecerea de la axarea interesului pe vampirii – personaje masculine misterioase şi ameninţătoare precum cele din “Amurg”, “Vampirii Sudului/True Blood” şi “Jurnalele vampirilor”,  la personajul feminin de 17 ani, puternic, dar totuşi cu slăbiciuni, care se confruntă plină de curaj cu lumea din jurul său. Rose Hathaway este dhampir, jumătate om/ jumătate vampir şi gardian al moroilor, o specie de vampiri paşnici, magici şi muritori, care supravieţuiesc hrănindu-se cu sângele donatorilor benevoli, îmbătrânesc şi mor. Ascunsă în inima pădurilor din Montana se află Academia St. Vladimir, locul unde moroii şi dhampirii învaţă să-şi ocupe locul în societatea Moroi. Rose trebuie să înveţe să-şi cunoască abilităţile moştenite de dhampir şi să câştige aprobarea Consiliului Regal, pentru a deveni gardian al prinţesei Lissa, cea mai bună prietenă a sa şi singura moştenitoare a uneia dintre cele 12 familii regale de moroi. Rose şi Lissa împărtăşesc o misterioasă legătură psihică şi un simţ al destinului, dar întâi de toate trebuie să supravieţuiască unei intense vieţi sociale, politicii şi provocărilor fizice ale vieţii de moroi de la Academie. Dincolo de centurile magice de securitate ale sanctuarului de la St. Vladimir aşteaptă cea mai mare ameninţare dintre toate, strigoii, o specie de vampiri însetaţi de sânge, nemuritori şi prădători ai neamului Moroi.

RICHELLE MEAD este o autoare americană de urban fantasy, atât pentru adulţi, cât şi pentru adolescenţi. A urmat cursurile Universităţii din Michigan şi are un master în religie comparată. În 2007, a debutat cu două serii, una pentru adulţi, Georgina Kincaid Series, iar cealaltă pentru tineri, “Academia Vampirilor”, al cărei prim volum dă şi titlul seriei. În anul următor, a lansat cea de-a treia serie de autor, “Dark Swann Series”.

Succesul rapid al cărţilor ei i-a impus un ritm alert de publicare, până în prezent având în portofoliu nu mai puţin de zece titluri din cele trei serii menţionate şi ocupând poziţii de top pe New York Times Bestseller List. Pentru mai multe detalii accesaţi site-ul http://www.richellemead.com/ .

Articole recomandate

1 COMENTARIU

  1. O veste excelenta! Academia vampirilor, alaturi de Vampire Diaries a lui LJ Smith si de …Si la sfarsit a mai ramas comsarul de Oliviu Craznic au fost cele mai frumoase surprize pentru iubitorii cartilor cu vampiri, de la Twilight incoace! Abia astept ecranizarea!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508