“The Lacuna” de Barbara Kingsolver, în curs de apariţie la Editura Leda

iun. 23rd, 2010 | By | Category: Agenda de carte

În luna martie a acestui an, Editura Leda achiziţiona drepturile de traducere în limba română pentru romanul The Lacuna” de Barbara Kingsolver. La scurt timp, acest roman a fost nominalizat la Premiile Orange, iar în luna iunie a primit această distincţie. Versiunea în limba română este prevazută ca apariţie în cursul anului 2011.

Aniversând anul acesta cea de a 15-a sa ediţie, premiul celebrează performanţa scriitoricească, originalitatea, talentul şi accesibilitatea scrierilor semnate de autoare din întreaga lume. Câştigătoarea este răsplătită cu un cec în valoare de 30 000 de lire sterline şi o statuetă din bronz cunoscută sub numele de “Bessie”, creaţie şi donaţie a artistei Grizel Niven.

În volumul “The Lacuna”, Barbara Kingsolver ne poartă într-un periplu epic din Mexicul artiştilor Diego Rivera şi Frida Kahlo, în America atacului de la Pearl Harbor şi a lui J. Edgar Hoover. “The Lacuna” este povestea unui om prins între două naţiuni, într-o epocă în care acestea îşi inventează propriile identităţi moderne.

Barbara Kingsolver s-a născut în 1955 şi a crescut în estul statului Kentucky.  Este autoare de romane (The Bean Trees, Animal Dreams, Pigs in Heaven, The Poisonwood Bible, The Lacuna etc), povestiri, eseuri, lucrări de non-ficţiune (Animal, Vegetable, Miracle etc.) şi volume de poezii.  Scrierile sale au fost traduse în peste 20 de limbi şi au fost distinse cu premii prestigioase. În 2002, Barbarei Kingsolver i s-a acordat Medalia Naţională pentru Ştiinţe Umaniste, cea mai înaltă distincţie acordată de Statele Unite pentru servicii aduse artelor. Toate cărţile sale scrise după 1993 au intrat pe lista de bestselleruri a ziarului New York Times. Autoarea a mai fost nominalizată la premiile PEN/Faulkner, Pulitzer şi Orange pentru The Poisonwood Bible şi a câştigat Premiul Orange în 2010 pentru The Lacuna.  În prezent, trăieşte împreună cu familia sa la o fermă în sudul regiunii Appalachia.

“The Lacuna” de Barbara Kingsolver reprezintă cel de-al şaptelea roman câştigător al Premiului Orange din portofoliul Editurii LEDA. El se alătură următoarelor titluri publicate în ultimii anii:

Rose Tremain, “Drumul spre casă” – Premiul Orange 2008; Zadie Smith, „Despre frumuseţe” –  Premiul Orange 2006; Andrea Levy, „O insulă prea mică” – Premiul Orange 2004; Linda Grant, „Am trăit vremuri moderne” –  Premiul Orange 2000; Anne Michaels, „Imagini fugare” –  Premiul Orange 1997; Helen Dunmore, „Vraja iernii” –  Premiul Orange 1996.

Număr de vizualizări :1912


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro