“Casa teslarului” de Ioan Pintea, premiată de USR Cluj
iun. 17th, 2010 | By admin | Category: EvenimentDe curând, la Cluj, lui Ioan Pintea i-a fost înmânat premiul „Al. Căprariu” pentru volumul de poezii “Casa Teslarului”, apărut la editura Cartea Românească în anul 2009.
Premiul „Al. Căprariu” face parte din Premiile Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor, pentru cele mai bune cărţi apărute în anul 2009. Juriul a fost format din: Petru Poantă, Ioan Pavel, Gheorghe Glodeanu, Karacsonyi Zsolt, David Gyula.
Volumul “Casa teslarului” păstrează cu sfinţenie dreaptă, măsura între celest şi terestru, dând, nu de puţine ori, senzaţia alunecării în mundan sau pe cea a înălţării la ceruri. Nu e un echilibru uşor de păstrat, aşa că, exact aici, în punctul de alunecare, se naşte adevărata poezie.
„Aceasta aş vrea să pot enunţa, împărtăşi: senzaţia, fidelă de-a lungul citirii poeziilor lui Ioan Pintea, a indisolubilei dedublări: cvasi-existenţialista anxietate şi perfect clara neagitaţie contemplativă a izbăvitului. Tonul e dur, o singură dată nu am gasit în cuprinsul textului amprenta nefastă a unei dulcegării. Poetul e ştiutor şi nu se căinează, nu se autocompătimeşte, e slobod, e sănătos…”, scria N. Steinhardt despre poezia lui Ioan Pintea.
„Descopăr în volumul “Casa teslarului” un poet eliberat de vechile crispări şi bovarisme stilistice, pe cât de firesc instalat în maturitate, pe atât de copilărit (în sensul arghezian – şi, în ultimă instanţă, cristic – al cuvântului), la care până şi stângăciile dau bine, având ceva de icoană pe sticlă. Pintea îşi asumă, cu o smerenie vivace şi ghiduşă, faţetele umanităţii proprii, „toate ale sale”, rămânând în acelaşi timp – şi numai astfel! – într-un dialog neconvenţional cu Dumnezeu. Poezia sa, de o colocvialitate în care se rătăcesc ecouri de amvon, reuşeşte performanţa de a fi totodată transparentă şi ermetică, simplă, delicată, fragilă, preaomenească, dar şi fastuos bizantină şi ortodoxă, departe însă de ipocrizia nesuferită a falselor evlavii. În vremuri sărace şi într-un context poetic uniformizat de câteva trenduri şi ticuri, parcă îmi era dor de o poezie precum cea a lui Ioan Pintea.”, scrie Ovidiu Nimigean pe coperta patru a volumului.
Ioan Pintea (n. 1961) a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca; în prezent este preot paroh şi şef de serviciu la Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud. Este unul dintre fondatorii revistei Deisis (München); redactor-şef al revistei “Mişcarea literară”. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Număr de vizualizări :1607