Expoziţie aniversară: 20 de ani cu Humanitas (10-20 mai 2010)

mai 9th, 2010 | By | Category: Eveniment

Începând de astăzi, 10 mai 2010, ora 18:00, timp de 10 zile, Editura Humanitas îşi celebrează alături de cititori cei 20 de ani de existenţă. Astfel, în Sala Galateca a Bibliotecii Centrale Universitare (Str. C. A. Rosetti nr. 2-6, Bucureşti), cititorii sunt aşteptaţi cu oferte de carte irezistibile.

În aceste zile aniversare Humanitas îşi aşteaptă cititorii cu lansări de carte, şedinţe de autografe, discuţii despre Humanitas şi colecţiile ei, lecturi publice, muzică, ceai, surprize, întâlniri cu personalităţi ale vieţii culturale.

Programul:

Marţi 11 mai 2010, ora 18.00

Lansare – “Frumoasele străine” de Mircea Cărtărescu

Vor vorbi: Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu şi Gabriel Liiceanu
Miercuri 12 mai 2010, ora 18.00

Lansare – seria aniversara Humanitas „20 de ani în 20 de cărţi”

Invitaţi: Ioana Pârvulescu, Neagu Djuvara, Lucian Boia, Mircea Cărtărescu, Radu Paraschivescu, Ana Blandiana, H.-R. Patapievici, Gabriel Liiceanu
Joi 13 mai 2010, ora 18.00

Lansare – Minunea timpului trăit de Monica Pillat

Vor vorbi: Monica Pillat, H.-R. Patapievici, Dan Stanca, Oana Barna
Vineri 14 mai 2010, ora 18.00

Vocile Humanitas Multimedia, lectura din audiobookuri în curs apariţie

Victor Rebengiuc – Eduard şi Dumnezeu din Iubiri caraghioase de Milan Kundera

Irina Petrescu – „Morţii vîrstnici să cedeze locul morţilor tineri” din Iubiri caraghioase de Milan Kundera
Marţi 18 mai 2010, ora 18.00

Lansare – “Zbor peste Long Island” de Chang-rae Lee

Vor vorbi: Mircea Cărtărescu, Dan C. Mihăilescu, Denisa Comănescu
Miercuri 19 mai 2010, ora 18.00

Dezbatere – „Biblioteca italiană” – „Goldoni şi teatrul azi”

Invitaţi: Mihai Mălaimare şi Vlad Zografi
Joi 20 mai 2010, ora 18.00

Dezbatere – „Germanofilii” de Lucian Boia

Număr de vizualizări :1620


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro