Recital din “Colecţia celor mai frumoase poezii ale copiilor din oraş”

mai 10th, 2010 | By | Category: Proiecte

Mâine, 16 mai 2010, ora 13:00, în foaierul Teatrului de Operetă “Ion Dacian” din Bucureşti, are loc recitalul copiilor prezenţi în “Colecţia celor mai frumoase poezii ale copiilor din oraş”, un proiect al ONG-ului Ajutor REAL, realizat în colaborare cu Teatrul Naţional de Operetă “Ion Dacian” şi susţinut de Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Antologia a fost realizată în urma campaniei “Se caută cele mai frumoase poezii ale copiilor din oraş”. Sute de poezii trimise de elevi (clasele I-VIII) au fost jurizate de scriitori, membri ai Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti. Astfel, cei ce au jurizat au fost: Horia Gârbea, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, Dan Mircea Cipariu, preşedintele secţiei de poezie a ASB, Constantin Stan, preşedintele secţiei de proză a ASB, prof. Violeta Filip, metodist ISMB şi prof. Mirela Mihală, metodist ISMB.

Horia Gârbea, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti a spus despre această iniţiativă: ”Antologia care va apărea constituie pentru tinerii autori dar şi pentru promovarea poeziei, literaturii în şcoală, un moment de referinţă.”

Dan Mircea Cipariu, preşedintele secţiei Poezie – Asociaţia Scriitorilor Bucureşti a declarat: “Sunt convins că printre premianţi va fi cel puţin un nume de care istoria noastră literară viitoare să se bucure şi pe care să îl comenteze”.

“Colecţia celor mai frumoase poezii ale copiilor din oraş” va fi distribuită prin Librăriile Humanitas şi Eminescu. Fondurile obţinute în urma vânzării vor fi investite într-un program conceput de Asociaţia Scriitorilor Bucuresti pentru a susţine copiii talentaţi care se remarcă în urma acestei acţiuni.

Elevii participanţi la acest eveniment vor fi premiaţi cu sprijinul Farmexim, www.mediadocs.ro şi www.garfieldromania.ro . Printre premii se numară captivantele colecţii de DVD-uri educative „Discovery Channel”.

Număr de vizualizări :1234


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro