Medalion Mircea Ciobanu: 13 mai 1940-23 aprilie 1996

apr. 22nd, 2010 | By | Category: Postcard

Astăzi, 23 aprilie 2010, se împlinesc 14 ani de când scriitorul şi editorul Mircea Ciobanu a încetat din viaţă. Scriitorul Ion Lazu îl evocă într-un articol generos:

Mircea Ciobanu a fost, o spun cu toată convingerea, marele meu prieten literar şi totodată omul providenţial pentru destinul meu de scriitor. (Şi simt nevoia să adaug imediat: iar Dumitru Alexandru, pe care tot prin Mircea l-am cunoscut, a fost omul cel mai apropiat inimii mele, cam de prin 1975 şi pînă la sfîrşitul lui prematur.) Observ că este o modă printre scriitorii de o anumită vîrstă să spună că au fost prieteni cu Mircea Ciobanu. “Aaa, Mircea Ciobanu! Am fost foarte buni prieteni, nedespărţiţi…” În destule cazuri poate fi adevărat, deoarece Mircea era un om foarte deschis şi dornic să se implice, să ajute pe cei năpăstuiţi, nedreptăţiţi, iar mai cu deosebire pe cei care făceau din scris însăşi raţiunea lor de a fi. Şi, desigur, o făcea dintr-o convingere nestrămutată că valoarea trebuie să se impună în istorie, dar o făcea şi de pe poziţia lui de prestigios redactor la cea mai importantă editură din ţară – ca să nu spunem că era o editură cu regim special, unde prin curajul şi solidaritatea redacţiei puteau apărea cărţi pe care cenzura le-ar fi blocat în mod sigur. Era născut în zodia taurului, deci un luptător, temperamental simţea nevoia să se afle de fiecare dată acolo unde se mişcau lucrurile şi pe cît posibil să ia parte la justa lor direcţionare. Un jurnal ţinut cu perseverenţă de un astfel de scriitor ar putea da seamă cu adevărat despre viaţa literară de după 1965, chiar mai mult decît memoriile care se vor scrie despre acei ani, dacă se vor scrie. Cele cîteva fragmente deja publicate susţin această afirmaţie. Dacă declaraţiile de prietenie cu Mircea Ciobanu au devenit printre mai vîrstnicii scrisului o modă, atunci declar că asta e singura modă literară care nu mă deranjează. Pe de altă parte însă, constat cu mîhnire (e un eufemism, de fapt: cu mare supărare) că opera lui M.C. nu este preţuită la adevărata ei valoare. Pentru că, totuşi, prea puţini poeţi de după război s-au ridicat la nivelul poeziei oficiate de M.C. Ultima lui carte antumă, Anul tăcerii, o citesc la nesfîrşit, repetîndu-mi: Iată adevărata poezie, iată tonul ei înalt şi nobil, temele ei mari, dintotdeauna, iată o spunere puternică, liberă în disperarea ei existenţială, modernă în fond, eternă să sperăm. Dăduse cu puţin înainte teribilul eseu La capătul puterilor. Însemnări pe cartea lui Iov, abordînd din interior o temă religioasă-morală esenţială. Într-o vreme cînd a te ocupa de mofturi a devenit suprema formă de a-l epata pe burghez…

Iar dacă e să spun ce ştiu eu despre prieteniile literare ale lui Mircea Ciobanu, consultînd şi nişte fotografii la indemână, atunci i-aş aminti pe următorii: Mircea Cojocaru, cu care a fost coleg de liceu la Cantemir, Nicolae Ioana, Vasile Vlad, Vasile Petre Fati, Pucu Negrici, Petre Anghel, Ion Iovan, Marius Robescu, Dan Laurenţiu, I.V.Strătescu, Dumitru Alexandru, Ştefan Agopian, Mihai Cantuniari, Nicolae Manolescu, dar sunt convins că lista e mult mai lungă…”

Număr de vizualizări :2107


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro