Congres internaţional la Veneţia despre “Biblia în limba română”

apr. 20th, 2010 | By | Category: Eveniment

Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în parteneriat cu Centrul de Studii Biblico-Filologice “Monumenta linguae Dacoromanorum” al Universităţii “ Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, organizează, în perioada 22 – 23 aprilie  2010, congresul internaţional cu tema „Tradiţia biblică românească în context european”.

Beneficiind de susţinerea Institutului Cultural Român de la Bucureşti şi de sprijin logistic din partea Istituto Veneto di Scienze, Lettere ed Arti din Veneţia, evenimentul se înscrie în seria manifestărilor prin care Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia marchează 80 de ani de la înfiinţarea sa de către  istoricul Nicolae Iorga. Comunicările, dezbaterile şi manifestările protocolare vor fi găzduite de Istituto Veneto di Scienze, Lettere ed Arti şi de sala de conferinţe „Marian Papahagi” a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.

Pornind de la constatarea că, pe plan internaţional, tradiţia biblică românească este puţin cunoscută şi valorificată – fapt indicat de spaţiul foarte restrâns acordat acestui subiect în studiile biblice, filologico-biblice, istorice şi în marile enciclopedii de specialitate –, precum şi în perspectiva promovării interesului pentru studierea tradiţiei biblice româneşti pe plan ştiinţific internaţional, congresul va aduce în prim plan aspecte importante şi puţin cunoscute ale acestui domeniu de cercetare.

Astfel, în cadrul celor patru secţiuni ale congresului (“Repere istorice ale tradiţiei biblice româneşti”, “Probleme de traducere. Confruntarea principalelor traduceri între ele şi cu originalele”, “Tradiţia biblică românească. Preocupări actuale” şi “Locul tradiţiei biblice româneşti în spaţiul european”) vor fi dezbătute atât aspecte privind istoria traducerii textului sacru în cultura românească raportat şi la contextul cultural european în care s-a desfăşurat acest proces, precum şi probleme specifice, textuale, privind traducerea Bibliei în limba română.

În acest scop, congresul va reuni specialişti în domeniul filologiei, istoriei şi teologiei biblice, majoritatea fiind implicaţi în proiecte de anvengură privind editarea şi studiul filologic al textelor biblice: Eugen Munteanu (Universitatea „ Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, directorul Institutului de Filologie Română “A. Philippide” al Academiei Române din Iaşi), Cesare Alzati (Università Cattolica del Sacro Cuore, Milano), Maria Gorea (Collège de France, Paris), Ivan Dimitrov (Universitatea „St. Kliment Ochridski”, Sofia), Dan Râpă-Buicliu (Muzeul Judeţean de Istorie din Galaţi), Mihail Neamţu (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc), Wim François (Katholieke Universiteit, Leuven), Pr. Ştefan Iloaie (Universitatea “Babes-Bolyai”, Cluj), Pr. Şerban Tarciziu (Institutul teologic Romano-Catolic, Bucureşti), Ştefan Colceriu (New Europe College, Bucureşti), Ana-Maria Gînsac (IRCCU Veneţia, Universitea „ Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi), Andreea Ştefan (Accademia di Romania in Roma).

Totodată, vor fi invitaţi să ia parte la lucrările congresului cercetători în domeniul studiilor biblice de la: Patriarhia Veneţiei , Istituto Teologico „S. Antonio Dottore” din Padova, Istituto di Studi Ecumenici „S. Bernardino” din Veneţia.

De asemenea, în scopul cunoaşterii preocupărilor în domeniul studiului filologico-biblic din România şi al stabilirii unor noi direcţii pentru cercetarea domeniului în viitor, congresul va prilejui prezentarea proiectelor de anvergură privind fie editarea textelor vechi româneşti ale Bibliei (proiectul “Monumenta linguae Dacoromanorum” de editare filologică şi critică a Bibliei de la 1688 şi a manuscriselor paralele 45 şi 4389), fie noile traduceri în limba română (proiectul NEC – Septuaginta în limba română).

Număr de vizualizări :1332


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro