Agenda de carte, 29 aprilie 2010
apr. 28th, 2010 | By admin | Category: Agenda de carte
- Bucureşti, ora 18:00, în mansarda librăriei Cărtureşti, are loc lansarea albumului „Delta Dunării“, text de Radu Anton Roman şi Cătălin D. Constantin, fotografii de Pototo, Editura ARTEC (Segovia, Spania). Despre album vor povesti Alex. Ştefănescu şi Cătălin D. Constantin.
- Elveţia, ora 18:30, la Şcoala Politehnică Federală din Lausanne (EPFL), sala CO 122, redactorul-şef al revistei „Dilema Veche”, Mircea Vasilescu, îşi lansează cartea “Eurotextes. Le continent qui nous separe”, Editura MetisPresses din Geneva, editată în franceză şi tradusă de Ioana Bot.
- Bacău, ora 10:00, la sediul Bibliotecii Judeţene “Costache Sturdza”, are loc a VIII-a ediţie a “Conferinţelor Bibliotecii”, ce va conţine dezbaterea „România profundă: soluţii vechi pentru crize noi” şi festivitatea de înmânare a premiilor anuale ale Filialei Bacău a Asociaţiei Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România.
- Bucureşti, ora 18:30, la Librăria Cărtureşti de la Muzeul Ţăranului Român, are loc o nouă seară de lectură 121.ro, unde se va dezbate despre volumul “Marte şi Venus se ciocnesc-Cum să faci pace cu sexul opus” de John Gray, Editura Meteor Press, colecţia Practic. Invitatul special al serii este Dana Săvuică.
- Bucureşti, ora 19:00, în club The Other Side (Str. Brezoianu nr 4), au loc Poeticile cotidianului, ediţia 132, cu titlul “Poetic este gust”. Invitaţi: Dinu Moraru, Florentina Voichi, Claudiu Komartin şi Octavian Soviany.
- Cluj, ora 18:00, în Cafeneaua Insomnia, are loc o nouă ediţie a clubului de lectură “Nepotu’ lui Thoreau”. Invitatul acestei ediţii este poetul Radu Vancu. Moderator: Valentin Derevlean. Gazde: Francois Breda, Ştefan Manasia, Szantai Janos.
- Bucureşti, ora 13:30, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române, va fi prezentată colecţia de cărţi electronice publicate în vitrina editurii on-line din “Portalul de Carte şi Arte”, precum şi revistele electronice care le însoţesc şi le susţin.
Număr de vizualizări :1242