“Buzunarul cu pâine” de Matei Vişniec, în turneu în Canada

apr. 18th, 2010 | By | Category: Eveniment

Mâine, 20 aprilie 2010, spectacolul Buzunarul cu pâine” de Matei Vişniec ia calea Canadei, fiind jucat în Théâtre Petit Champlin din Québec.

Conceput şi interpretat de personalităţi ale lumii teatrale precum Oana Pellea şi Mihai Gruia Sandu, spectacolul va fi prezentat în Canada, în cadrul unui turneu care va începe în Québec (20 aprilie 2010 – Théâtre Petit Champlin) şi va continua în Montreal (21 aprilie 2010, Gesù – Centre de créativité şi 23 aprilie 2010 – Pavillon d’Entrepôt) şi Toronto (25 aprilie 2010– Sala Kobayashi a Centrului Cultural Japonez). “Buzunarul cu pâine”  se va juca în limba franceză în Québec, în limba română în Toronto, iar în Montréal atât în limba franceză (21 aprilie), cât şi în limba română (23 aprilie).

Turneul este organizat de Institutul Cultural Român, prin “Direcţia Români din Afara Ţării”, în parteneriat cu “Asociaţia ROCADE”, din Montreal.

Spectacolul s-a jucat cu casa înschisă la sfârşitul anului trecut la Riverside Studios din Londra, fiind prezentat şi pe alte scene ale lumii. „Buzunarul cu pâine“ a câştigat în 2009 premiul pentru cel mai bun spectacol în cadrul Festivalului Comediei Româneşti (festCo) de la Bucureşti.

“(…) este o piesă realistă. Simplă prin situaţia dramatică, piesa devine universală, în sensul cel mai dureros, prin felul in care se dezvoltă. Morala acestei fabule atinge partea invizibilă a laşităţii noastre, atât de caracteristică naturii umane. Din cauza filozofării excesive pe tema virtuţilor şi frumuseţii acţiunii, personajele mele rămân para¬¬lizate tocmai atunci când ar trebui nea¬părat să acţioneze”, spune Matei Vişniec despre „Buzunarul cu pâine”.

De ce Buzunarul? Un text inteligent. Vorbeşte despre noi. Aşa cum suntem. Cinici şi superficiali. Inteligenţi şi penibili. Generoşi şi laşi. Noi cu toate cele ale noastre. Bune şi rele. Într-o lume ingheţată în vorbe. Nemişcată. O lume caraghioasă şi tristă în acelaşi timp. Un text emoţionant. Vişniec undeva între Caragiale şi Beckett. Şi ce atâtea cuvinte!…De ce Buzunarul? Pentru că îmi face pur şi simplu mare plăcere să exist în această piesă.“, spune despre spectacol Oana Pellea.

“Poate că toate situaţiile cu care ne întâlnim în viaţa noastră au fost create pentru ca spiritul nostru să se vadă în ele, ca într-o oglindă si să poată deveni, treaptă cu treaptă, întâmplare de întâmplare, mai bun, mai generos, mai înţelept, mai asemănător celui ce ne-a creat. Şi, dacă am înţeles asta, nu văd de ce nu ne-am bucura, nu văd de ce nu am da şi altora bucuria venită odată cu înţelegerea. Buzunarul …este o astfel de întâmplare, o astfel de înţelegere, deci…Bucuraţi-vă!” (Mihai-Gruia Sandu).

Număr de vizualizări :1228


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro