O mie şi una de nopţi şi zile
mart. 22nd, 2010 | By admin | Category: Agenda de carteUnul din cele mai recente titluri apărute la Editura Humanitas, colecţia Raftul Denisei, “O mie şi una de nopţi şi zile”, de Naghib Mahfuz (în traducerea din arabă a lui Mihai Pătru), ne poartă într-o lume orânduită după regulile imaginaţiei şi imprevizibilului.
Scriitorul egiptean al “Celor o mie şi una de nopţi şi zile”, Naghib Mahfuz a primit Premiul Nobel pentru literatură în 1988. Cărţile sale sunt traduse astăzi în peste treizeci de limbi. În acest volum, la sfârşitul ultimei poveşti spuse, Seherezada îşi salvează viaţa şi câştigă inima sultanului. Dar lumea fabuloasă a poveştilor ei a depăşit zidurile palatului şi a invadat realitatea. Duhuri capricioase şi crude se joacă cu destinele muritorilor, poveştile de iubire se ţes laolaltă cu faptele sângeroase care îi îngrozesc pe locuitorii mahalalei unde sălăşluiesc călătorul Sindbad, înţeleptul Aladdin ori preafrumoasa Husniya. Fiecare îşi va urma calea iluminării personale, presărată cu obstacole şi încercări de tot felul, iar la sfârşitul aventurilor va întâlni fie moartea, fie mântuirea.
Număr de vizualizări :1250