Cerul din burtă, Ioana Nicolaie, ediţia a II-a, Editura Polirom, 2010, colecţia Ego.Proză

feb. 25th, 2010 | By | Category: Carte in lucru

Unul dintre volumele cele mai bine receptate de critica literară, Cerul din burtă de Ioana Nicolaie va apărea în luna mai la Editura Polirom (ediţia a II-a), în colecţia Ego.Proză.

Important e că acest, realmente, emoţionant Cer din burtă  este, dacă nu cumva şi cel mai bun, oricum cel mai delicat şi, poate tocmai de aceea, cel mai puternic volum al Ioanei Nicolaie, o poetă cu o scriitură singulară la noi – o scriitură feminină, inteligentă, profundă, seducatoare şi prietenoasă cu cititorul bărbat –, o scriitoare care are ceva de spus şi care a „crescut“ vizibil de la o carte la alta. Următoarea scriitoare care se va aventura să scrie despre maternitate e sigur că va recepta precedenţa cu frustrări artistice. Dar, deşi ochiul femeii gravide deformează ca un caleidoscop arătându-ţi minunăţii unde nu te-ai fi aşteptat, această carte nu este doar despre literatură. Bărbaţilor pe cale sa devină tătici, acest poem diaristic, acest mic roman scris la două corpuri le-ar putea fi de mare folos pentru a înţelege mai bine bizara fiinţă rotundă de lângă ei.”, spunea criticul literar Marius Chivu, în 2005, în paginile revistei România literară (nr.26).

Ioana Nicolaie
Ioana Nicolaie s-a născut la 1 iunie 1974 în oraşul Sîngeorz-Băi, judeţul Bistriţa Năsăud. A absolvit în 1997 Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, iar în 1998 a terminat cursurile de masterat ale aceleiaşi facultăţi. După absolvire a lucrat în învăţământ, presă şi în domeniul editorial. A debutat cu volumul de versuri Poză retuşată, Editura Cartea Românească, 2000, în urma câştigării concursului de debut. Alte volume: Nordul, Editura Paralela 45, 2002, Credinţa, Editura Paralela 45, 2003, Cerul din burtă, Editura Paralela 45, 2005, Cenotaf, Editura Paralela 45, 2006, Aventurile lui Arik, Editura Corint Junior, 2008, O pasăre pe sârmă, Editura Polirom, 2008. A fost inclusă în volumele colective Ferestre 98, Editura Aristarc, 1998 şi 40238 Tescani, Editura Image, 1999, Generaţia 2000, Editura Pontica 2004, Cartea cu bunici, Editura Humanitas, 2007, Primii mei blugi, Editura Art, 2009, Divanul scriitoarei, Editura Limes, 2010. Cărţile autoarei au fost nominalizate la premiile ASPRO, la cele ale Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi la premiile revistei Observator Cultural. Prezentă în mai multe reviste şi antologii străine dintre care: Poésie 2003: Roumanie, territoire d’Orphée éditée par le Théâtre Molière/ Maison de la Poésie de Paris 2003,  New European Poets, Graywolf Press, Minnesota 2008 şi Poetry Wales, iarna 2009-2010. Selecţii din versurile autoarei au apărut în Franţa, Anglia, Germania, Austria, Canada, Suedia, Polonia, SUA şi Bulgaria.

Număr de vizualizări :3093
Tags: ,


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro