spot_img

”Ecuația lui Dumnezeu” – cât de aproape suntem de descoperirea Sfântului Graal al fizicii, care explică misterele universului?

Profesor de fizică teoretică la City University din New York și coautor al Teoriei corzilor, Michio Kaku este în același timp autorul unor bestselleruri de popularizare a științei, precum „Viitorul minții umane” și „Viitorul omenirii”, ambele publicate de Editura Trei. Iar dacă majoritatea cărților lansate până acum de celebrul fizician scrutau viitorul omenirii, ”Ecuația lui Dumnezeu”, ultima apariție semnată de Kaku și, de asemenea, publicată de Editura Trei își îndreaptă atenția spre trecut. Sfântul Graal al fizicii, teoria finală care unifică toate forțele cosmosului și guvernează tot, „de la mișcarea universului în expansiune până la dansul infinitezimal al particulelor subatomice” a obsedat dintotdeauna fizicienii. 

Formula unică, din care derivă tot și în care sfârșește totul, începând de la Big Bang și terminând cu sfârșitul universului, ecuația prin care „să‑i citească mintea lui Dumnezeu“ – după cum spunea Einstein – reprezintă o preocupare a oamenilor de mai mult mult de 2000 de ani. Mai exact, spune Michio Kaku, încă de când anticii și-au pus pentru prima dată întrebarea „Din ce e făcută lumea?”.

În cele nici 200 de pagini ale cărții sale, Michio Kaku își conduce cititorii într-o aventură științifică mai palpitantă decât un roman, îi poartă în zona unde fizica se învecinează cu filozofia și religia, la poarta marilor întrebări ale umanității, care nu și-au găsit răspunsul până acum.

Într-un limbaj cât se poate de simplu, care poate fi ușor înțeles chiar și de nespecialiști, fizicianul se întoarce în timp și descrie eforturile oamenilor de știință de a găsi ecuația care înglobează toate răspunsurile. Einstein o numea „Teoria câmpului unificat”, dar cu toată genialitatea sa, nu a reușit să găsească soluția. „Drumul spre teoria câmpului unificat este presărat cu cadavrele tentativelor eșuate”, observa fizicianul Freeman Dyson de la Princeton. Însă, eforturile nu au fost în zadar, ci au avut efecte concrete asupra vieții de zi cu zi a oamenilor, asupra evoluției civilizației. Newton a scris Legile mișcării și gravitației și prin aceasta a pus bazele Revoluției Industriale. Faraday și Maxwell au evidențiat unitatea între forțele electrice și magnetice, iar urmarea a fost revoluția electrică. Și dacă în zilele noastre ne bucurăm de o adevărată revoluție high‑tech, aceasta are la bază eforturile lui Einstein și ale pionierilor mecanicii cuantice de a dezvălui „natura probabilistică și relativistă a realității”.

Cum ar influența viața de zi cu zi descoperirea unei teorii a tuturor lucrurilor, o ecuație a lui Dumnezeu? Michio Kaku este de părere că efectele concrete ar fi minime. Însă, în plan științific și filozofic s-ar produce adevărate revoluții, pentru că Ecuația lui Dumnezeu ar răspunde la întrebări precum:

  • Ce s‑a întâmplat înainte de Big Bang și de ce s‑a produs această explozie?
  • Ce se află de cealaltă parte a unei găuri negre?
  • Este posibilă călătoria în timp?
  • Există găuri de vierme care să ducă spre alte universuri?
  • Există dimensiuni superioare?
  • Există un multivers format din universuri paralele?

Teoria tuturor lucrurilor ar răspunde în mod cert și la întrebarea care l-a preocupat pe Einstein în ultima perioadă a vieții sale: „A avut Dumnezeu de ales când a creat universul?”

Cât de aproape suntem de descoperirea Sfântului Graal al fizicii, care explică misterele universului? Michio Kaku este de părere că astăzi există „un candidat” principal pentru soluționarea acestei probleme vechi de când lumea: Teoria corzilor. Potrivit acesteia, universul e alcătuit nu din particule punctiforme, ci din corzi minuscule care vibrează, iar fiecare „notă” corespunde unei particule subatomice. Fizicianul american, care este coautor al Teoriei corzilor, consideră că toate legile fizicii pot fi „reduse la armonii ale acestor corzi. Chimia reprezintă melodiile pe care cineva le poate cânta la aceste corzi. Universul este o simfonie. Iar mintea lui Dumnezeu, despre care Einstein scria cu elocință, este muzica acestui cosmos ce rezonează prin spațiu‑timp”.

Citind Ecuația lui Dumnezeu, înțelegem binemeritata faimă a lui Michio Kaku de autor de bestselleruri pop science. Teoriile care au marcat evoluția fizicii spre ceea ce este astăzi sunt explicate foarte clar de fizician, care indică în mod constant aplicațiile practice ale acestora. Cititorii înțeleg astfel că fizica nu este abstractă, ci legată în mod concret de viața de zi cu zi – de la formele sale materiale, până la cele care încearcă să explice cele mai profunde mistere ale universului, timpului și spațiului.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508