spot_img

Hope and Homes for Children va construi prima casă de tip familial în județul Brașov, cu sprijinul Fundației Carl von Linde

Fundația Carl von Linde este prima care se alătură apelului lansat de Hope and Homes for Children toamna aceasta, odată cu lansarea campaniei Prețul Binelui, cu o sponsorizare în valoare de 220.000 de Euro. Cu sprijinul noului partener strategic, Hope and Homes for Children continuă procesul de dezinstituționalizare pe care îl desfășoară la nivel național și va construi prima casă de tip familial în județul Brașov. Campania Prețul Binelui a fost lansată la mijlocul lunii octombrie, cu mesajul: pe măsură ce facem toate eforturile pentru a scoate din centrele de plasament cei peste 4800 de copii încă instituționalizați, este important ca alții să nu le ia locul, în contextul în care Sărăcia extremă separă copiii de părinți, treptat, până îi separă de tot. Apelul este adresat atât sectorului corporate, cât și donatorilor persoane fizice.

În această etapă, Hope and Homes for Children va construi prima casă de tip familial până la finalul anului 2021. În paralel, Hope and Homes for Children va identifica soluții pentru construirea a încă două case de tip familial necesare pentru finalizarea procesului de închidere a Centrului de Plasament pentru Copilul cu Handicap Sever „Speranța”, din cadrul Complexului de Servicii „Măgura”, Codlea.

 

În prima casă de tip familial construită cu ajutorul Fundației Carl von Linde se vor muta 10 copii și tineri cu dizabilități severe din Centrul de Plasament „Speranța”, unde locuiesc acum 35 de copii si tineri cu handicap grav, cu vârsta cuprinsă între 0-18 ani. În prezent, în județul Brașov există 8 centre de plasament, cu un total de 235 de copii și tineri instituționalizați. Până în 2027, Hope and Homes for Children își propune să închidă, în parteneriat cu autoritățile publice locale, toate orfelinatele din România.

 

Terenul pe care va fi construită casa de tip familial va fi pus la dispoziție de Consiliul Județean Brașov și de Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov.

 

Am decis să răspundem apelului lansat de Hope and Homes for Children pentru că este unul care ne dă ocazia să avem un impact semnificativ într-o zonă în care schimbarea era necesară demult – dezinstituționalizarea într-un mod sustenabil. Ne bucurăm că ne putem alătura eforturilor partenerilor precedenți și ale celor viitori, cât și instituțiilor publice care susțin acest demers.” declară reprezentanții Fundației Carl von Linde

 

În casele de tip familial locuiesc 10-12 copii care trăiesc într-un mediu cât mai apropiat de cel familial, care primesc îngrijire, educație, sprijin emoțional și consiliere pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă și, acolo unde este posibil, pregătire în vederea integrării socio-profesionale.

 

Închiderea unui centru de plasament este un act de responsabilitate socială față de copiii noștri. Întotdeauna începem prin a cunoaște copiii din centrul de plasament pe care urmează să îl închidem, iar specialiștii Hope and Homes for Children evaluează individual nevoile și alternativele de locuire ale fiecărui copil ce urmează să se mute din centru. Dacă unii copii se pot întoarce în familiile naturale, pentru alții este necesar să creăm condiții ca în familie în casele noastre de tip familial, în care fiecare copil are spațiul său, este ascultat și stimulat să crească și să își dezvolte abilitățile. Mulțumim Fundației Carl von Linde pentru că a răspuns apelului nostru! Salutăm începutul unui nou parteneriat strategic, dar și șansa de a începe eforturile de închidere a centrelor de plasament din județul Brașov.” declară Ștefan Dărăbuș, Director Global de Programe, Hope and Homes for Children 

 

Hope and Homes for Children a lansat de curând o campanie socială de strângere de fonduri – un semnal de alarmă cu privire la numărul din ce în ce mai mare de copii care riscă să fie separați de părinți și să ajungă în protecție specială, în contextul pandemiei și al sărăciei extreme în care familiile vulnerabile se adâncesc, în lipsa unui loc de muncă. Fundația își propune ca, în urma apelului, să poată susține 1.600 de copii aflați în situații de risc și familiile lor, prin intervenții integrate, care să țină copiii în siguranță, acasă, în următoarea perioadă. Spotul video care însoțește campania vorbește despre așteptare, dar și despre riscul instituționalizării pentru copiii care trăiesc în sărăcie. (link AICI). O platformă de donație – www.pretulbinelui.ro – susține campania, unde cei care vor să ajute pot face o donație lunară.

 

De curând, Banca Mondială anunța că sărăcia extremă crește anul acesta pentru prima dată în ultimii 22 de ani și estima că efectele pandemiei vor împinge în sărăcie extremă între 88 și 115 milioane de oameni doar în acest an, în special în țări care se confruntă cu rate ridicate de sărăcie, cum este și România. În condițiile în care, în 2019, România se afla deja pe primul loc în UE, conform EUROSTAT, cu 1 din 3 copii care trăiau în risc de sărăcie și excluziune socială, situația devine din ce în ce mai alarmantă: în lipsa unui minim necesar pentru a supraviețui – un acoperiș deasupra capului, căldura pe timpul iernii, sau cel puțin o masă pe zi – copiii sunt separați de părinți și, inevitabil, ajung în centre de plasament, sau în forme de protecție specială.

 

În martie anul acesta, peste 4.800 de copii erau încă instituționalizați, la nivel național, în 166 de centre de plasament (conf. ANDPDCA). Copiii ajung în aceste centre în urma abandonului la naștere, din cauza sărăciei, pentru că au fost scoși din medii abuzive, pentru că au fost trimiși la școli speciale și, astfel, au fost plasați în centre pe durata studiilor sau pentru că au nevoi speciale severe pe care părinții nu au posibilitatea de a le gestiona.

 

De peste 20 de ani, Hope and Homes for Children România contribuie la închiderea instituțiilor de tip vechi, în colaborare cu autoritățile  locale și desfășoară, în paralel, un program complementar programului de dezinstituționalizare – Prevenirea separării copilului de familie, prin care oprește intrarea altor copii în sistemul de protecție și centre de plasament.

 

Despre Hope and Homes for Children România

Hope and Homes for Children activează în România din 1998, iar de atunci și până în iunie, 2020, Fundația a contribuit în mod direct sau indirect la închiderea a 58 de centre de plasament de tip vechi (orfelinate), în timp ce alte 12 sunt în curs de închidere. Prin serviciile dezvoltate de Hope and Homes for Children, copiii trec de la îngrijirea în instituții-mamut în care nu beneficiază de atenție și afecțiune individuală, la sisteme bazate pe conceptul familial, printre care și case de tip familial, care le permit o viață apropiată de normalitate. Prin eforturile Fundației și ale partenerilor săi, au fost dezvoltate 110 case de tip familial, 6.020 copii au fost scoși din orfelinate, iar alți 458 urmează să părăsească orfelinatele în curs de închidere.

 

În același timp, Fundația activează intens în prevenirea separării copilului de familie, intervenind cu mijloacele necesare pentru susținerea familiilor în care riscul de abandon al copiilor este ridicat. Astfel, 34.310 de copii au fost salvați de la ruperea de familie, peste 1.872 de tineri au fost sprijiniți pentru o viață independentă, 2.112 de copii au fost primiți în centrele de zi, iar 1012 în centrele de primire în regim de urgență. 9.290 de membri de personal din sistemul de protecție al copilului au fost instruiți de Hope and Homes for Children.

 

Peste 58.000 de copii au beneficiat de serviciile Hope and Homes for Children România, al cărei obiectiv este ca până în 2027 să fie eliminată instituționalizarea copiilor în țara noastră. Până în prezent, Hope and Homes for Children a investit peste 35 de milioane de euro în reforma sistemului de protecție a copilului, închizând instituții de tip vechi, reintegrând copiii în familia naturală sau extinsă, plasându-i în grija asistenților maternali profesioniști sau mutâi sau mutându-i în case de tip familial.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508