spot_img

Arta eco de a trăi și de a crea

De câteva săptămâni am observat, în mediul digital, numeroase inițiative ale galeriilor, instituțiilor și târgurilor de artă care încearcă să mențină viu interesul publicului pentru arta contemporană în această perioadă de carantină. Atât la nivel individual, cât și la nivel colectiv, este nevoie câteodată de o criză pentru a conștientiza perspectiva de ansamblu, iar pandemia cu care ne confruntăm la momentul de față ne dă prilejul de a analiza și de a reimagina lumea artei și lumea în care trăim.

Astfel, zilele trecute, într-un exercițiu de imaginație pentru un nou scenariu sustenabil și eco, am găsit inspirație la Maia Ștefana Oprea, artistă vizuală din zona supercontemporană (n.1987), cu o practică artistică și cu un stil de viață care se constituie în acest sens  ca fiind o adevărată revelație.

Pe Maia Ștefana Oprea am avut ocazia să o cunosc la Vienna Contemporary anul trecut, unde a expus pictură, instalație, obiect și video prin galeria Ann Art din București, care o reprezintă din 2016. Galeria a mizat pe o prezentare individuală și exclusivă a artistei, alegere foarte inspirată, de altfel, având în vedere reacția vizitatorilor și a publicul vienez. O pictură pe pânză de mari dimensiuni (390X510cm) cu titlul „Travailler en solitude” (2018) a fost montată pe latura exterioară a standului galeriei de la Marx Halle, iar piesa de rezistență a fost o bibliotecă-obiect cu titlul „Book Case” (2016), ale cărei componente fascinate relevă chintesența unei practici artistice conceptuale, de orientare Arte Povera: o serie de „tăblițe”, „zercși”, o carte obiect, borcane cu cenușă și praf vegetal, cutii, caiete. Dar să le luăm pe rând: „tăblițele”, aceste „hieroglife ale vieții de atelier”, conțin și imagine (fotografie sau desen) și text (citate) și sunt aplicate pe un suport făcut dintr-un mix de materiale reciclate (coji de oleogenoase, hârtie, plastic, etc.) care dă o consistență și un miros aparte și care te îmbie în a explora mai departe. Tot dintr-un astfel de mix de materiale reciclate sunt realizați și „zercșii”, niște „structuri abstracte de codificare a realității”, pe care îi regăsim atât în bibliotecă, cât și într-un video, în care artista, împreună cu soțul ei Samir Mihail Văncică, de asemenea artist, îngroapă aceste obiecte sculpturale la malul mării, urmând ca, după o anumită perioadă să le scoată din nou la lumină. Cartea-obiect, caietele de schițe și idei, precum și cutiile ce conțin diverse rămășițe de hârtie, subtile elemente ale biografiei personale, sunt un indiciu pentru lecturile variate ale artistei, din care se inspiră.

Mă gândesc oare cât timp a fost necesar pentru obținerea pulberei de petale de flori din borcanele „stivuite” în bibliotecă și îmi e clar că Maia Ștefana Oprea și-a creat un alt fel de relație cu timpul, decât avem majoritatea dintre noi. Poate la consolidarea acestei relații cu timpul a contribuit și faptul că după ce a oscilat o vreme între București și casa de vacanță de la țară, s-a mutat definitiv împreună cu familia sa la Inotești, un sat din județul Prahova.

Acum, la reședința sa permanentă, Maia Ștefana Oprea îmbină această practică artistică inedită cu un stil de viață pe măsură, cultivând în mod sustenabil și eco arta de a trăi și de a crea. Pare idilic; toți avem nevoie de natură, de aer curat și de liniște, iar independența față de formele și sistemele instituționale constituie cu siguranță o despovărare. Totodată însă e nevoie aici și de mult curaj și de asumare.

Ana-Daniela Sultana-Cipariu

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508