”Alte cronici de la Snagov”, de Dan Cristea

feb. 6th, 2020 | By | Category: Carte in lucru

La Editura Tracus Arte va apărea volumul Alte cronici de la Snagov, de Dan Cristea.

Criticul e un cititor, dar, spre deosebire de cel obișnuit, e un cititor care scrie, adică un ins care se confruntă, întocmai ca poetul ori romancierul, cu unul dintre cele mai „afurisite” lucruri de pe lume, și anume scriitura. Față de textul pe care îl abordează, critica este o „perifrază” care încearcă să răspundă la pluralitate prin pluralitate, să acopere textul celuilalt, într-un mod inteligibil și coerent, prin propriul ei text. – Dan Cristea

Dan Cristea s-a născut pe 10 noiembrie 1942, la București. În 1965 a absolvit Facultatea de Limbă și Literatură Română a Universității bucureștene. În 1992 a obținut doctoratul (Ph. D.) în literatură comparată la University of Iowa (Iowa, SUA). A debutat publicistic în Contemporanul, în 1964. Este director al revistei Luceafărul de dimineață. A debutat editorial în 1974, cu volumul Un an de poezie (Editura Cartea Românească). Este autorul următoarelor volume de critică și istorie literară: Arcadia imaginară (1977), Faptul de a scrie (1980), Version and Subversion – The Autobiographies of Benjamin Franklin, Henry Adams and Michel Leiris (1996), Versiune și subversiune – paradoxul autobiografiei (1999, ediția a II-a revăzută, 2012), Autorul și ficțiunile eului (2004), Poezia vie (2008), Citind cărțile de azi (2014), Caii lui Ahile și alte eseuri (2016), Cronicile de la Snagov (2017).

https://edituratracusarte.ro/2020/02/05/alte-cronici-de-la-snagov-de-dan-cristea/

 

Număr de vizualizări :310


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro