Lansarea volumelor ”Cei trei mușchetari” și ”După douăzeci de ani”, de Alexandre Dumas, repovestite de Ovidiu Pecican și ilustrate de Iulian Bogaciev

nov. 18th, 2019 | By | Category: Agenda de carte

Sâmbătă, 23 noiembrie 2019, ora 17.30, editura Aramis vă invită la lansarea volumelor ”Cei trei mușchetari” și ”După douăzeci de ani”, de Alexandre Dumas, repovestite de Ovidiu Pecican și ilustrate de Iulian Bogaciev. Lansarea va avea loc la standul editurii (11 a) din Pavilionul B 2, Romexpo, în cadrul Târgului Gaudeamus. Prezintă Ovidiu Pecican, Iulian Bogaciev și editorul.

Cei trei muschetari și După douăzeci de ani sunt două dintre cele mai bune romane de aventuri istorice ale lui Alexandre Dumas tatăl. Scrise în factură romantică, romanele au toate „ingredientele“ care să le aducă succesul și celebritatea: eroi îndrăzneți și dornici de peripeții, evenimente spectaculoase și periculoase, scene de luptă alternate cu scene de dragoste.

Muschetarii lui Dumas sunt personaje construite pe un model etic, al onoarei, de la care niciunul nu se sustrage.

Toți pentru unul, și unul pentru toți!

 

Ovidiu Pecican este scriitor, poet și profesor universitar la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Iulian Bogaciev este ilustrator și grafician de mare talent.

 

Număr de vizualizări :117


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro