Sfârşit de septembrie cu Art Safari și Vienna Contemporary

oct. 13th, 2019 | By | Category: Cronica de cArte

Anul acesta s-a întâmplat ca două evenimente importante în arta contemporană, pe care le urmăresc pe axa București – Viena încă de la prima ediție a fiecăruia, să se suprapună ca perioadă de desfășurare la sfârșit de septembrie 2019: Art Safari și Vienna Contemporary. În Viena, această perioadă este foarte dinamică din perspectiva artei contemporane, având loc totodată și Parallel Vienna, un eveniment organizat ca și Art Safari, în fiecare an într-o locație diferită, dar și Curated_by, festivalul galeriilor vieneze. Atât Art Safari cât și Vienna Contemporary au pornit de la ideea de târg de artă, însă au reușit să transforme formatul tradițional într-o adevărată platformă educațională și curatorială, colaborând cu instituții publice, galerii, curatori și sponsori deopotrivă.

Am vizitat mai întâi Vienna Contemporary care a adus împreună și anul acesta la Marx Halle cele mai importante galerii vieneze, dar și multe galerii internaționale, propunând un program dens de prelegeri, petreceri şi tururi ghidate în perioada 26 – 29 septembrie 2019. Din București, singura galerie care a luat parte la ediția de anul acesta a fost Ann Art, care a mizat pe artista Maia Ștefana Oprea într-o prezentare individuală, atrăgând atenția atât a presei, cât și a colecționarilor. Programul VIP al târgului a fost de asemenea ofertant, punând la dispoziția invitaților un card de acces la diverse evenimente (nu doar din cadrul târgului, ci şi din cadrul instituţiilor partenere), alături de un ghid prefaţat chiar de către preşedintele Austriei, Alexander Van der Bellen. Noutatea celei de-a cincea ediții Vienna Contemporary a constat în faptul că secțiunea „Focus” nu i-a fost dedicată în mod explicit unei țări invitate, ca până acum, ci unui proiect artistic care a propus în 1992 formarea unui stat fără granițe, NSK, prescurtarea venind de la Neue Slowenische Kunst (Noua Artă Slovenă), o mișcare artistică apărută în 1984 în Slovenia, pe când aceasta făcea parte din Iugoslavia.

Conceptul este revizitat acum în expoziția „NSK State in Time” curatoriată  de Tevž Logar, care a adus împreună o serie interesantă de artiști și grupări artistice contemporane internaționale importante: Julieta Aranda & Anton Vidokle, Burak Arikan & Ahmet Ögüt, Danica Dakić, Vadim Fishkin, IRWIN, Ištvan Išt Huzjan, Ilya & Emilia Kabakov, Laibach, Alban Muja, Ilona Németh, Adrian Paci, Lia Perjovschi, Mladen Stilinović, New Collectivism, Jaan Toomik, Ulay, Tadej Vaukman și Živadinov. Cu ocazia vizitării standului puteai totodată să îți faci și pașaportul NSK, participând astfel la „formarea primului stat global, statul NSK”. Expoziția, ca de altfel întregul târg au fost susţinute de Grupul Erste, despre care se ştie că deține și extinde o impresionantă colecție de artă contemporană axată în principal pe artiști din Europa Centrală și de Est.

Tot membră a grupului Erste este și BCR, al cărei fost sediu din Piața Universității a constituit, în perioada 27 septembrie – 6 octombrie 2019, scena desfășurării celei de-a șasea ediții Art Safari. La Art Safari surpriza fiecărei ediții constă și în alegerea locației, nu doar în lista de galerii și instituții selectate și m-am bucurat că ediția de anul acesta s-a ținut din nou într-o clădire istorică emblematică din București, Palatul Oscar Maugsch BCR, pentru că anul trecut a fost organizată într-o construcție temporară în Piața George Enescu. Deși contextualizarea spațiului expozițional nu a făcut în mod intenționat parte din conceptul curatorial general (precum în cazul ediției din 2017 de la Galeriile Kretzulescu, în spațiile denumite „memoria locului”), plăcuțele cu departamentele băncii, rămânând parte din display, aduceau aminte de altă destinație a imobilului.

Pavilionul muzeal i-a fost dedicat anul acesta lui Tonitza și a fost curatoriat de Zoltán Soós, iar cel internațional „Made in China” a fost curatoriat de Ji Zhongpeng. Curatorii celorlalte două pavilioane, Central și Supercontemporan, au fost Călin Dan cu expoziția „REPVBLICA. Despre umbre în sculptură”, respectiv Mihai Zgondoiu cu expoziția „Young Blood. Arta timpului tău”. Am remarcat printre partenerii instituționali ai evenimentului și Ambasada Irlandei în România, Centrul Rus de Știință și Cultură și Centrul Cultural Expo Arte, iar dintre galerii, singura prezență pe harta evenimentului a fost Galeriile Carol, cu expozițiile a doi artiști români, Doru Covrig și Ioan Iacob.

Aflate doar la a șasea (Art Safari), respectiv a cincea (Vienna Contemporary) ediție, ambele evenimente constituie deja un punct de referință în arta contemporană, fiecare în contextul său geo-politic și tind către un schimb internațional de idei, artiști și curatori, înregistrând efecte remarcabile, nu în ultimul rând în turismul cultural.

 

Ana-Daniela Sultana-Cipariu

Număr de vizualizări :653


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro