Nicu Alifantis și George Mihăiță lansează ”Cartea de identitate” la Buftea

oct. 24th, 2019 | By | Category: Proiecte

Joi, 31 octombrie 2019, ora 12:00, la Centrul Cultural Buftea (str. Știrbei Vodă, nr.8), se lansează a noua secvență a Turneului  ”Cartea de identitate”  ce constă într-o donație de carte realizată de APLER (Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România), urmată de o conferință și momente artistice susținute de Nicu Alifantis și George Mihăiță, moderatorii evenimentului fiind Ioan Cristescu, președintele APLER, și Dan Mircea Cipariu, vicepreședintele APLER. ”Cartea de identitate” este un program cultural-artistic, educativ, social și comunitar sponsorizat de Loteria Română prin intermediul căruia comunitățile din 10 orașe ale României au un acces democratic la resurse și opere culturale, artistice și identitare, de patrimoniu cultural național și din categoria operelor fundamentale. Astfel, prin intermediul bibliotecilor publice din cele 10 orașe ale programului – Craiova, București, Bacău, Brăila, Timișoara, Galați, Arad, Dumbrăveni-Suceava, Buftea și Odorheiul Secuiesc – , comunitățile primesc în dar peste 1000 de cărți din categoria operelor fundamentale publicate de Fundația Națională pentru Știință și Artă a Academiei Române – FNSA, Muzeul Național al Literaturii Române din București, Tracus Arte și alte edituri ale Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România – APLER. Donația APLER se va constitui într-un prim fond de carte al viitorului Parc integrat pentru recreere, sport și agrement de la Buftea, care va cuprinde și o bibliotecă modernă, o investiție majoră demarată de primarul Orașului Buftea, dl. Gheorghe Pistol. ”La Buftea, este în derulare prin Programul Operativ Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 (Îmbunătățirea mediului urban și conservarea și valorificarea durabila a patrimoniului cultural), construirea unui Parc integrat pentru recreere, sport și agrement, unde pe circa 7 hectare se vor putea desfășura activități ale tuturor categoriilor de vârste de cetățeni, începând de la copii și până la seniori. Pe lângă locurile de joacă pentru copii sau a amenajărilor pentru practicarea diferitelor sporturi pentru tineri,vor fi și pavilioane/cluburi pentru seniori, dar și o bibliotecă, de unde cei care vin în parc pot împrumuta o carte pe care o pot citi și pe care o vor restitui la plecare. Mulțumim tuturor celor care se implică în creșterea gradului de civilizație a românilor și a locuitorilor orașului Buftea.”, a declarat Gheorghe Pistol, Primarul Orașului Buftea. ”Turneul Cartea de identitate nu ar fi fost posibil fără sprijinul Loteriei Române. Donația de cărți pe care APLER o face către 10 biblioteci, însumând peste 1000 de titluri de la editurile membre ale asociației nu este doar un dar, este, în Anul Cărții, un îndemn spre lectură. Poezie, proză, teatru, studii culturale sau albume de artă, dicționare, iată ce conțin cele 1000 de titluri. Dar, într-o lume globalizantă și o Europă unită ele mai conțin ceva- identitatea artistică. Creația artistică de orice tip duce și un mesaj al originilor, al identității și diversității.”, a declarat Ioan Cristescu, președintele APLER. Partenerul turneului ”Cartea de identitate” este asociația Euro CulturArt. Partenerii media sunt Radio România Cultural, Cațavencii, Observator cultural și AgențiadeCarte.ro.

 

Turneul ”Cartea de identitate” vine să acopere achiziția de carte din categoria operelor fundamentale în bibliotecile publice din România, în condițiile în care, în ultimii ani, bugetul dedicat acestor achiziții a cunoscut drastice reduceri.

Turneul ”Cartea de Identitate realizează un acces democratic al comunităților din 10 orașe ale României la resurse culturale de patrimoniu cultural național, luptând pentru formarea şi educarea unui public de opere literare canonice, identitare, europene și naționale. Astfel, programul asigură, într-un formulă interactivă, creşterea gradului de competenţă culturală şi acces la cultură a beneficiarilor proiectului.

 

Născut la 31 mai 1954, la Brăila, Nicu Alifantis se trage dintr-o familie cu o frumoasă împletire de rădăcini grecești, aromâne și românești. Primul instrument la care a învățat să cânte a fost acordeonul. Debutul său a avut loc în 1973, la TVR, în emisiunea TeleTop. Intrarea sa în Cenaclul Flacăra nu a fost tocmai ușoară, câțiva dintre artiștii deja prezenți obiectând asupra stilului său care nu ar fi fost folk. Susținut de oameni ca Gelu Colceag, Tudor Gheorghe și de liderul cenaclului, Adrian Păunescu, își câștigă locul în grup, dar și respectul și prietenia colegilor. Nicu Alifantis este unul dintre cei mai prolifici compozitori de muzică de teatru, compunând coloana sonoră pentru peste 100 de piese și lucrând cu mari regizori români precum Alexandru Tocilescu, Sanda Manu, Silviu Purcărete, Cristian Hadji Culea, Gelu Colceag, Cătălina Buzoianu și mulți alții.

Nu s-a limitat la a compune muzică de teatru, ci a și jucat mici roluri. A realizat, de asemenea, coloana sonoră pentru 17 filme. De-a lungul anilor, a fost recompensat pentru activitatea sa muzicală cu numeroase premii.

Concertele lui Nicu Alifantis în Grădina MNLR au devenit deja tradiție, mai ales că artistul are o legătură de lungă durată și deosebit de strânsă cu poezia și cei călăuziți de inspirație, cu alte cuvinte, poeții. „Aveam deja câteva piese pe versurile lui când m-am întâlnit prima oară cu Nichita Stănescu, la ziua actorului Florin Zamfirescu. Atunci i-am aflat părerea despre ele. Am fost impresionat de faptul că era un om normal, prietenos, generos, amabil, foarte cald. Nichita era deosebit de normal. Asta m-a marcat; mai ales în noaptea în care s-a întâmplat să strige către mine: «Să smulgem fildeşii din Alifantis». Faptul că un munte uriaş cum era Nichita și-a întors privirea către mine mi s-a părut absolut remarcabil. A fost o întâmplare fericită că am scos un album pe versurile lui”, recunoaște artistul.

 

George Mihăiță (născut la 23 septembrie 1948, la Moreni, județul Dâmbovița) este unul dintre cei mai importanți actori români de teatru și de film. A absolvit, în 1971, Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” București, secția Actorie, la  clasa prof. univ. Sanda Manu. Începând cu anul 2000, este directorul Teatrului de Comedie din București. Maestrul George Mihăiță a fost decorat, la 13 decembrie 2002, cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler. A debutat în ”Reconstituirea”, regia Lucian Pintilie, 1968, film socotit de critica de specialitate ca fiind cel mai bun film românesc. În 2010, primește Premiul UNITER pentru cel mai bun actor într-un rol principal, pentru rolul Alexandr Tarasovici Ametistov  din spectacolul ”Casa Zoikăi” de Mihail Bulgakov, Teatrul de Comedie din București, pus în scenă de regretatul regizor Alexandru Tocilescu. În 1990, fondează prima revistă de adolescenți din România post-comunistă ”Salut”, iar în 1992 fondează Clubul UNESCO-Adolescenții, organizație non-guvernamentală cu care face lobby parlamentar în urma căruia se promulgă, în 1997, de către Președintele României Emil Constantinescu Legea nr 197/1997 privind instituirea Zilei Adolescentului în a doua duminică din luna mai. În 2018, apare la Editura Tracus Arte din București volumul ”Mihăiță. Reconstituirea unei vieți” de Doina Papp.

 

Dan Mircea Cipariu (născut la 7 septembrie 1972, București), licențiat al Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, scriitor, jurnalist și manager de proiecte și programe culturale. A debutat în presa literară în 1988 (SLAST), iar editorial, în 1999, cu volumul Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara (Editura Libra). În 2007, volumul său de poeme Tsunami (Editura Brumar, 2006) a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București. În 2008, a inițiat și coordonat proiectul ,,Scriitori pe Calea Regală”, iar din 2009 până în prezent, proiectul „Maratonul de poezie și jazz”. Între 2011 și 2019, de Ziua Culturii Naționale, a inițiat și coordonat proiectul „Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului”. Este fondatorul și președintele asociației Euro CulturArt, ce deține o galerie dedicată tinerilor artiști vizuali din Europa – „Atelier 030202”, coordonată de artistul vizual Mihai Zgondoiu. Este directorul www.AgențiadeCarte.ro, spațiu virtual în care sunt prezentate la zi evenimentele de carte și artă. Este președintele Opera Scrisă.Ro, societate de gestiune a drepturilor de autor. Volumul său singurătatea vine pe facebook, publicat în anul 2012 la Editura Tracus Arte din București, este considerat de editorul Cosmin Perța „unul dintre cele mai bune volume de poezie ale anului 2012 și nu numai”. În prezent, lucrează la tema doctorală de cercetare „Tipare ale imaginii poetice”, sub coordonarea prof. univ. dr. Silviu Angelescu, la Școala Doctorală a Facultății de Litere, Universitatea din București.

 

Ioan Cristescu (n. 1965) este directorul Muzeului Național al Literaturii Române din București, conferenţiar univ. dr. la Universitatea Hyperion din București, specializat în Istoria teatrului universal, fondator al Editurii Tracus Arte, președintele Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România. Coordonator al mai multor proiecte culturale, literare și artistice
de anvergură națională și internațională: „Teatru la Muzeu” – producţie de spectacole pe texte de Matei Vișniec – regia Mircea Marin; Ioan Flora – regia Alexandru Dabija; Drumul spre Momfa, în colaborare cu Teatrul Naţional din Cluj, regia Mihai Mănuţiu; Neguţătorul de ochelari, regia
Dan Tudor; coordonator al „Serilor de poezie și muzică ale MNLR” – lecturi publice ale poeţilor contemporani însoţite de muzică – 60 de ediţii; director al Festivalului anual de jazz „Jazzy Spring”, București – 3 ediţii –, împreună cu Mircea Tiberian; realizatorul proiectului „10 ani de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România” – expoziţie vernisată în 15 orașe din România; realizatorul proiectului „Comedia româneasca” – momente și schiţe: realizator de expoziţii de anvergură naţională și internaţională „Paul Celan – dimensiunea românească”, „Marin Sorescu, Şcoala ardeleană – iluminismul românesc” etc. Coproducător al Maratonului de Poezie și Jazz; inițiatorul Festivalului Internațional de Poezie București; coordonatorul Festivalului Capitalelor Centenare. A debutat editorial cu volumul Dramaturgia lui Radu Stanca, Editura Muzeul Literaturii Române (2011), volum distins cu Premiul de debut al Asociaţiei Scriitorilor din București. În pregătire: Resurecţia oratoriei și antiteatrul.

 

 

CARTEA DE IDENTITATE

turneu de conferințe și donații de carte în 10 orașe din România

Sponsor: Compania Națională Loteria Română

www.loto.ro

 

 

Număr de vizualizări :364


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro