Acord de colaborare între editurile românești și chineze, semnat la Târgul de Carte de la Beijing
aug. 22nd, 2019 | By admin
Târgul Internațional de Carte de la Beijing, organizat de Institutul Cultural Român, reprezentanţa sa din capitala Chinei şi Centrul Cărţii, în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, la care România este țară invitată de onoare în perioada 21-25 august 2019, a continuat cu o serie de manifestări editoriale la care au participat oficialități din partea română și chineză. Ceremonia de semnare a Acordului de colaborare între Asociația Editorilor din România (AER) și Asociația Editorilor din Republica Populară Chineză a avut loc, joi, 22 august. Actul a fost semnat de Ana Nicolau, directorul editurii Nemira, reprezentantă AER, și Hu Zhigang, secretarul de partid adjunct al Universităţii pentru Studii Străine din Beijing. La eveniment, au participat Béla Dan Krizbai, vicepreședinte ICR, Zhao Haiydun, ministrul adjunct al Departamentului pentru Promovare din China.