„și încă ceva”, de Mihai Măniuțiu

mart. 4th, 2019 | By | Category: Carte in lucru

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v62), quality = 90

În curând, la Editura Tracus Arte va apărea volumul de poezie „și încă ceva”, de Mihai Măniuțiu.

„Să nu mai ai coşmaruri: iată unul din nenumăratele chipuri prin care îţi poţi da seama că instinctul însuşi al libertăţii s-a atrofiat înăuntrul tău” – aşa sună, paradoxal, desigur, un „exorcism” al lui Mihai Măniuţiu din volumul publicat în 1996. A citi coşmarele ca litere ale libertăţii, ca scrieri încifrate pe blazonul fiinţei – iată cheia umanului din cele mai recente texte ale lui Măniuţiu. – Dan C. Mihăilescu

 

Regizor de teatru, scriitor și eseist, Mihai Măniuțiu a absolvit Institutul de artă teatrală și cinematografică  „I. L. Caragiale” din București în 1978. A montat în teatre importante din România și străinătate, creațiile sale primind numeroase premii pentru cea mai bună regie, originalitate și cel mai bun spectacol al anului. În prezent, este director al Teatrului Național din Cluj, profesor la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj și distinguished professor la University of California, Irvine.

Ca scriitor, a publicat șase volume de poeme, dintre care ultimele trei la Editura Tracus Arte: Tu (2016), Avionul fantomă (2017), urmuz. 23 noiembrie 1923 (2018) și mai multe volume de povestiri cu tentă onirică și fantastică: Un zeu aproape muritor (1982), Istorii pe care n-am să le scriu (1998), Omphalos (2001), Opiniile unui călător nedemn de încredere (2011).

În anul 2015, la Humanitas, i-a apărut romanul Aventurile hingherului în Balkanya, iar în 2017, culegerea de proze Fuga cu Henri. În anul 2018, Editura Tracus Arte i-a publicat microromanul Fantome în Las Vegas.

Dintre eseurile sale teatrale amintim: Redescoperirea actorului (1985), Cercul de aur (1989), Despre mască și iluzie (Humanitas, 2007).

Creației sale literare și teatrale i-a fost dedicat volumul Dansând pe ruine de Dan C. Mihăilescu (2006), cartea de comentarii critice semnată de Mircea Morariu – Mihai Măniuțiu: Ipostaze esențiale (2008) – și trei albume monografice: Trilogia Dublului (1997), Măniuțiu: Imagini de spectacol de Cipriana Petre-Mateescu (2002), Mihai Măniuțiu: Spațiul cameleonic de Cristina Modreanu (2010).

 

Număr de vizualizări :282


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro